1. [DEX '09] PÂNGĂRIRE, pângăriri, s. f. Acțiunea de a pângări și rezultatul ei; profanare, necinstire. – V. pângări.
2. [MDA2] pângărire sf [At: NEGRUZZI, S. II, 32 / Pl: ~ri / E: pângări] 1 Comportament disprețuitor, violent, lipsit de respect față de ceva considerat sfânt Si: nesfințire, pângărie (1), profanare. 2 (Pgn) Lipsă de respect față de cinstea, curățenia morală a unei ființe venerabile Si: batjocorire, pângărie (2), profanare, spurcare. 3 Acțiune nedemnă care știrbește cuiva stima, respectul Si: batjocorire, pângărie (3), profanare, spurcare. 4 Înșelare în căsnicie Si: pângărie (4). 5 Întreținere a unor relații sexuale nepermise Si: pângărie (5). 6 (Spc) Violare. 7 (Trs) Consumare a unor alimente de dulce în zilele de post Si: pângărie (7). 8 (Pop) Consumare a cărnii unor animale interzise de diferite religii sau datini Si: pângărie (8).
3. [Șăineanu, ed. VI] pângărire f. sacrilej: văzui făr’delege, văzui pângărire NEGR.
4. [DEX '09] PÂNGĂRI, pângăresc, vb. IV. Tranz. 1. A face de ocară, a dezonora, a necinsti; a păta, a profana. ♦ Spec. A viola. 2. A mânji, a murdări, a întina. – De la păgân.
5. [MDA2] păngări v vz pângări
6. [MDA2] pângăni v vz pângări
7. [MDA2] pângări [At: PRAV. 172 / V: (înv) păn~, (reg) ~ăni / Pzi: ~resc / E: păgân] 1 vt A trata fără respectul cuvenit, cu dispreț, cu violență ceva considerat sfânt Si: a profana. 2 vt (Pgn) A nu respecta cinstea, curățenia morală a unei ființe venerabile Si: a batjocori, a profana, a spurca. 3 vt A face printr-o acțiune reprobabilă să nu mai fie demn de stimă, de respect Si: a batjocori, a profana, a spurca. 4-5 vtr A avea relații sexuale nepermise cu cineva. 6 vt (Șîe a ~ așternutul cuiva) A înșela în căsnicie. 7 vt (Spc) A viola. 8 vr (Trs) A mânca de dulce în zilele de post. 9-10 vtr (Rar) A (se) murdări. 11-12 vtr (Reg) A (se) nenoroci.
8. [DLRLC] PÎNGĂRI, pîngăresc, vb. IV. Tranz. 1. A trata într-un mod necuviincios, josnic, lipsit de respect pe cineva sau ceva vrednic de cinste; a profana, a necinsti, a păta, a dezonora. Nici un lanț nu te va pîngări, striga el. O, tu, nemuritoare cîntăreață! NEGRUZZI, S. II 46. ◊ Refl. pas. Lasă să se dărapene și să se pîngărească atîtea mîndre creațiuni ale cuvioșiei și ale măririi străbunilor. ODOBESCU, S. II 40. 2. A mînji, a murdări. Toată ziua [coșurile] își împrăștie fumul negru și gros, pîngărind albul zăpezilor și verdele copacilor. PAS, L. II 158. Eu să-mi pîngăresc mînile cu un tuleu de-aiestea? SBIERA, P. 181.
9. [DLRLC] PÎNGĂRIRE, pîngăriri, s. f. Faptul de a pîngări; profanare, necinstire. Văzui fărădelege, văzui pîngărire. NEGRUZZI, S. II 32.
10. [Șăineanu, ed. VI] pângări v. 1. a spurca, a profana: vreo mânăstire pângărită de păgâni OD.; 2. fig. a ponegri: numele îți va rămânea pângărit cu ponosul de tâlhar ISP. [Macedo-român pângănì, derivat din păgân: a face păgân (cf. pogan)].
11. [Scriban] pîngănésc (Olt.) și pîngărésc v. tr. (din păgînesc 2, ca și vsl. poganiti, a păgîni, d. poganŭ, păgîn). Profanez, spurc: a pîngări o biserică. Mînjesc, pătez: a-țĭ pîngări numele.
12. [Scriban] pîngăríre f. Profanare, sacrilegiŭ.
13. [DOOM 3] pângărire s. f., g.-d. art. pângăririi; pl. pângăriri
14. [DOOM 2] pângărire s. f., g.-d. art. pângăririi; pl. pângăriri
15. [DOOM 3] pângări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pângăresc, 3 sg. pângărește, imperf. 1 pângăream; conj. prez. 1 sg. să pângăresc, 3 să pângărească
16. [DOOM 2] pângări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pângăresc, imperf. 3 sg. pângărea; conj. prez. 3 să pângărească
17. [DER] pîngări (pîngăresc, pîngărit), vb. – A profana, a murdări. – Mr. pîngînescu, pîngînire, megl. (spugănés, spugăniri). Din păgîn „necredincios”, prin intermediul unei forme *păngîn, cu n propagat (Philippide, Principii, 44; Philippide, II, 649; Meyer, Alb. St., IV, 80; Tiktin; REW 761; Iordan, Dift., 65; Densusianu, GS, II, 20), cf. sl. (u)puganiti „a profana”, de la poganŭ „păgîn”. Der. din sl. sau din alb. pëgërë (Pușcariu 1244) nu pare convingătoare. – Der. pînganie, s. f. (Olt., cîine răutăcios, necredincios); pîngară, s. f. (sacrilegiu, infamie; răutăcios, necredincios); pîngăriciune, s. f. (înv., profanare); pîngăritor, adj. (profanator).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL