1. [DEX '09] PÂNDITOR, -OARE, pânditori, -oare, adj. Care pândește, care iscodește. – Pândi + suf. -tor.
2. [MDA2] pânditor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 1581/44 / Pl: ~i, ~oare / E: pândi + -tor] 1-4 smf, a (Om) care pândește (1-2) Si: iscoditor. 5-6 smf, a (Om) care trădează pe cel care pândește (1-2). 7 a (Înv) Spion. 8 sm (Înv) Pândar (1).
3. [Șăineanu, ed. VI] pânditor a. care pândește: o umbră pânditoare AL.
4. [DLRLC] PÎNDITOR, -OARE, pînditori, -oare, adj. Care pîndește, care iscodește. Ochii i se furișau pînditori spre Dumitru. SLAVICI, O. I 314. Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor Privind la Cătălina. EMINESCU, O. I 173. Ai ajuns acuma în mintea-ți visătoare Să faci din Lăpușneanu o umbră pînditoare. ALECSANDRI, T. II 72.
5. [DOOM 3] pânditor adj. m., pl. pânditori; f. sg. și pl. pânditoare
6. [DOOM 2] pânditor adj. m., pl. pânditori; f. sg. și pl. pânditoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL