1. [MDA2] păhuie2 sf vz păhai
2. [MDA2] păhuie1 sf [At: DENSUSIANU, T. H. 327 / Pl: ~ui / E: păhui1 + -ie] 1 (Reg) Ramură de fag care se pune la stâlpul porții în ziua de 23 aprilie. 2 (Trs) Căpiță mare de fân. 3 (Mun; mpl) Fiecare dintre prăjinile lungi, care, legate la vârfuri, se așează pe vârful clăilor de fân sau peste coama șirelor de paie, pentru a face să reziste împotriva vântului, furtunii etc. Si: martac, panză, păienjeniță (3), păușă, păuză. 4-6 (Mun; dep) Persoană (înaltă) (slabă sau) neîndemânatică. 7 (Dep) Femeie neisprăvită.
3. [MDA2] păhai, ~e [At: CONTEMPORANUL, I, 835 / V: ~huie / Pl: ~hăi / E: cf ucr пах] 1 sn (Mol) Miros. 2-3 smf (Mol; Buc; dep) Câine (jigărit) Si: javră. 4 smf (Reg) Nume generic pentru urși și lupi. 5-8 sf (Reg; dep) Om (rău,) (urât,) (prost sau) bătrân. 9 sf (Reg; dep) Om netrebnic.
4. [MDA2] păhui2, ~e ain [At: LEXIC REG. 93 / E: ns cf tehui] (Reg) 1 Năuc. 2 Prost.
5. [DER] păhui (-i), s. m. – Copac înalt. Origine necunoscută, poate expresivă. În Olt. și Trans. Aceleiași familii aparțin păhuie, s. f. (Olt., căpiță); păhaie, s. f. (Mold., javră).
6. [DAR] păhuie, păhui, s.f. (reg.) 1. ramură de fag pusă la stâlpul porții de 23 aprilie. 2. căpiță mare de fân. 3. (la pl.) prăjinile lungi așezate pe vârful clăilor de fân sau peste coama șirelor de paie; martaci, panze, păuși, păuze. 4. persoană înaltă, slabă și neîndemânatică.
7. [DAR] păhai, păhaie, s.m. f. și n. (reg.) 1. (s.n.) miros. 2. (s.m. și f.) câine jigărit, javră. 3. (s.f.) om rău, urât, prost sau bătrân; om netrebnic, de nimic.
8. [DAR] păhui2, -ie, adj. (reg.) năuc, aiurit, zăpăcit; prost.
9. [DAR] păhui1, păhui, s.m. (reg.) 1. pădure tânără, desiș, mladă. 2. copăcel, arbust, puiet; copac, fag. 3. om înalt și bine făcut. 4. molid. 5. cânepă de toamnă; hăldan. 6. loc unde se adăpostesc găinile noaptea.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL