1. [DEX '09] PAHARNIC, paharnici, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului de la curtea domnilor români care avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită; boier care avea acest titlu; ceașnic. ♦ (Înv. și reg.) Persoană care toarnă băutura în pahare la diferite ocazii. – Pahar + suf. -nic.
2. [MDA2] paharnic, ~ă sm [At: PALIA (1581), 162/7 / V: (îrg) păh~, (înv) ~nec / Pl: ~ici, ~ice / E: pahar + -nic] 1 (Rar) Titlu dat în Evul Mediu, în țările române, boierului care avea grijă de băutura domnului, iar la ospețe sau în împrejurări deosebite îl servea pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită. 2 (Rar) Boier care avea titlul de paharnic (1) Si: (reg) ceașnic Vz cupar. 3 (Îs) Vel (sau mare) ~ ori marele ~, ~ mare, ~ul cel mare Dregător de curte cu atribuții speciale la ospețele domnești Si: șeful paharnicilor. 4 Titlu dat boierului care strângea, de obicei la oraș, dările de pe vinul vândut. 5 Persoană care avea titlul de paharnic (4). 6 (Îrg; pgn) Persoană care toarnă băutura în pahare, la ospețe, nunți etc.
3. [DEX '98] PAHARNIC, paharnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului de la curtea domnilor români care avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită; boier care avea acest titlu; ceașnic. ♦ (Înv. și reg.) Cel care toarnă băutura în pahare la diferite ocazii. – Pahar + suf. -nic.
4. [DLRLC] PAHARNIC, paharnici, s. m. (În trecut uneori în forma mare paharnic) Mare demnitar de la curtea domnitorilor romîni, boier de divan care administra viile și pivnițele domnești și avea grija dărilor în natură datorate domnitorului din vinul produs în țară. Trei boieri rămaseră... paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr. DELAVRANCEA, O. II 39. ♦ Cel care toarnă de băut oaspeților la masă. Astăzi paharnic e Hiltruna, Copila cea frumoasă, că-i vechiul obicei Al neamului, paharul la zile mari să-l bei Turnat de cea mai dragă fecioară ce e-n casă. COȘBUC, P. I 161.
5. [Șăineanu, ed. VI] paharnic m. (Marele) mare boier de divan, având la început însărcinarea de a turna Domnului vinul pe care îl gusta el întâiu, apoi boier de clasa a doua și în cele din urmă simplu titlu onorific. [Slav. PAHARĬNIKŬ]. V. cupar.
6. [Scriban] pahárnic m. (vsl. pe- și paharĭnikŭ). În vechime, unu din ceĭ șapte marĭ boĭerĭ de divan care la început turma domnuluĭ vin la sărbărĭ și gusta el întîĭ. Pe urmă, boĭer maĭ mic. În cele din urmă, simplu titlu onorific. – V. cupar.
7. [MDA2] paharnec, ~ă smf vz paharnic
8. [MDA2] păharnic, ~ă smf vz paharnic
9. [CADE] ‡ CEAȘNIC sm. = PAHARNIC [vsl.].
10. [DOOM 3] paharnic s. m., pl. paharnici
11. [DOOM 2] paharnic s. m., pl. paharnici
12. [Onomastic] *PAHARNIC; Păhărnicelu, vătaf (D Buc).
13. [Argou] paharnic, paharnici s. m. (glum.) bețiv.
14. [DLRLV] PAHARNIC s.m. (Mold., ȚR) Rang boieresc în Țările Române. A: Tăie Ștefan-Vodă pre Isaiia vornicul și pre Negrilă paharnicul. URECHE. Stoico păharnicul și cu alții ... au făcut, cum au putut ș-au fugit ș-acee în Moldova. NECULCE; cf. NCL II, 292, 293 ; IM 1754, 77v, 145v; CRON. SEC. XVIII, 28r. B: Zise paharnicului să aducă aminte de dînsul împăratului. ÎNV. 1642, 18r. Să înveațe stolnicii și paharnicii. IT 1758, 126r; cf. LEX., 22r; R. POPESCU; R. GRECEANU; IM 1730, 109r; 205v; LET. ȚR, 33v. // C: Să înveațe stolnicii și paharnicii. IT 1767, 4r. ♦ Persoană care toarnă băutura în pahare. B: Greși cel mai mare peste paharnicii împăratului. BIBLIA (1688). Vinoče (r )patel. Păharnic. LEX. 1683, 8r; cf. MARDARIE, 290; LEX. 1683, 82r. Etimologie: pahar + suf. -nic. Cf. c u p a r, m e s c ă t o r.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL