1. [DEX '09] PĂGUBITOR, -OARE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. – Păgubi + suf. -tor.
2. [MDA2] păgubitor, ~oare [At: (a. 1600) CUV. D. BĂTR. II, 49/17 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: păgubi + -tor] 1-4 smf, a (Persoană) care provoacă o pagubă (materială sau) morală Si: (înv) păgubos (1-2), pacostnic (4-5), (îvr) păgubicios (1-2). 5 a (Pex) Dăunător. 6 a (Pex) Primejdios. 7 a (Pex) Neprielnic. 8 a (Pex) Dezavantajos. 9-10 smf, a (Reg) Păgubaș (1-2).
3. [DLRLC] PĂGUBITOR, -OARE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă pagubă; stricător, dăunător. Șincai arată cît de păgubitoare este situația creată de nobilimea maghiară prin desconsiderarea altor neamuri. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/3. Ființă netrebnică și păgubitoare omenirii... dă-mi paloșul ce mi-ai furat. ISPIRESCU, L. 227. Gîndești că-s așa de prost, să fac o asemene neguțitorie păgubitoare? NEGRUZZI, S. I 302.
4. [Șăineanu, ed. VI] păgubitor a. care aduce pagubă.
5. [MDA2] păgubitoriu, ~oare a vz păgubitor
6. [DOOM 3] păgubitor adj. m., pl. păgubitori; f. sg. și pl. păgubitoare
7. [DOOM 2] păgubitor adj. m., pl. păgubitori; f. sg. și pl. păgubitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL