1. [DEX '09] PĂGÂNĂTATE s. f. 1. Păgânism. 2. Mulțime de păgâni; păgânime; p. restr. mulțime de turci; turcime. – Păgân + suf. -ătate.
2. [MDA2] păgânătate sf [At: URECHE, ap. LET. I, 111/11 / V: ~nit~ / Pl: ~tăți / E: păgân + -ătate] 1 (Înv) Păgânism (1). 2 Însușire de a fi păgân (1) Si: păgânăție (2). 3 Stare de păgân (1) Si: păgânăție (3). 4-5 (Înv) Păcat2 (1-2). 6 (Înv) Greșeală gravă. 7 (Csc) Mulțime de păgâni (1) Si: păgânime (1). 8 (Csc) Neam, popor păgân (2) Si: păgânime (2). 9 (Prc) Turcime. 10 (Pop) Epocă anterioară apariției creștinismului Si: Antichitate, păgânism (3).
3. [DEX '98] PĂGÂNĂTATE s. f. 1. Păgânism (1). 2. Mulțime de păgâni; păgânime; p. restr. mulțime de turci; turcime. – Păgân + suf. -ătate.
4. [Șăineanu, ed. VI] păgânătate f. neam păgânesc: păgânătatea e ca pleava vânturată EM. [Lat. PAGANITATEM].
5. [MDA2] păgânitate sf vz păgânătate
6. [DLRLC] PĂGÎNĂTATE s. f. 1. (Cu sens colectiv) Mulțime mare de păgîni; (în special în trecut) mulțime de turci, armată turcească. Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată. Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mînă. Iar în urma lor se-ntinde falnic armia romînă. EMINESCU, O. I 148 2. Epoca anterioară apariției creștinismului; antichitate. În vremea păgînătății, pre Apolon l-au ținut grecii în loc de dumnezeu. ȚICHINDEAL, la CADE.
7. [Scriban] păgînătáte f. (d. păgîn saŭ lat. pagánitas, -átis). Calitatea de păgîn, păgînizm. Păgînime. Fig. Barbarie: ce păgînătate!
8. [DOOM 3] păgânătate s. f., g.-d. art. păgânătății
9. [DOOM 2] păgânătate s. f., g.-d. art. păgânătății
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL