1. [DEX '09] PĂCURAR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Lat. pecorarius.
2. [MDA2] păcurar1 sm [At: PALIA (1581), 23/18 / V: (îrg) ~ai, ~riu, pec~, (reg) ~ular, pecuar, (înv) poc~ / Pl: ~i / E: ml pecorarius] 1 (Îrg) Păstor. 2 (Fig) Preot creștin. 3 (Îs) ~ul cel mic Strungar la oi. 4 (Îcs) ~ul cu oile Joc de copii Si: cloșca. 5 (Reg) Păstor de capre. 6 (Reg) Văcar. 7 (Reg) Porcar. 8 (Trs: art) Dans popular în ritm de horă. 9 (Trs; art) Melodie după care se execută păcurarul (8). 10 (Orn; reg; șîc ~-mare) Ciocârlan (Galerida cristata).
3. [DLRLC] PĂCURAR1, păcurari, s. m. Păstor, cioban. Păcurarul cel bătrîn vine, tîrîndu-se pe brînci spre el. CAMIL PETRESCU, O. II 32. S-opresc turmele-n izvor... Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de un fag. COȘBUC, P. II 165. (Cu pronunțare regională) Strigă dușmanii la mine Ca păcurariul la cîne; Strigă dușmanii la noi Ca păcurariul la oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188.
4. [Șăineanu, ed. VI] păcurar m. Tr. cioban, păstor. [Lat. PECORARIUS].
5. [Scriban] 2) păcurár m. (lat. pecorarĭus, d. pecus, pécoris, vită; mrom. picurar, it. pecorajo, pecoraro, sic. pikuraru, pg. pegureiro. D. rom vine ung. pakulár. V. pecuniar). Vechĭ. Azĭ Olt. Cĭoban, păstor.
6. [MDA2] păcular sm vz păcurar1
7. [MDA2] păcurai sm vz păcurar1
8. [MDA2] păcurariu sm vz păcurar1
9. [MDA2] pecuar sm vz păcurar1
10. [MDA2] pecurar sm vz păcurar1
11. [MDA2] pocurar sm vz păcurar1
12. [DOOM 3] păcurar (reg.) s. m., pl. păcurari
13. [DOOM 2] păcurar (reg.) s. m., pl. păcurari
14. [DER] păcurar (păcurari), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans. – Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
15. [DE] PĂCURARIU, Mircea (n. 1932, sat Ruși, jud. Hunedoara), teolog și istoric român. M. coresp. al Acad. (1997), prof. univ. la Sibiu și la Iași. Lucrări privind istoria bisericii din Transilvania și a Bisericii Ortodoxe Române („Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova”, „Începuturile Mitropoliei Transilvaniei”, „Transilvania în perioada dualismului”, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”); monografii („Gh. Șincai și Petru Maior”). A publicat numeroase documente istorice. Alte lucrări: „Istoria creștinismului antic”, „Le caractère roumain de la Transylvanie vu par les écrivains hongrois”, „Dicționarul teologilor români”.
16. [DAR] păcurar1, păcurari, s.m. 1. (înv. și reg.) cioban, păstor. 2. (reg.) văcar, bouar, porcar. 3. (reg.) ciocârlan. 4. (reg.; art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.
17. [DRAM 2021] păcurár, păcurari, s.m. Păstor, cioban: „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ■ Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Trans., Banat, Crișana și Maram., iar în regiunea extracarpatică se folosea termenul de cioban (ALR, 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în limba română termenul de cioban. ■ (onom.) Păcurar(iu), nume de familie în jud. Maram. – Lat. pecorarius (Pușcariu, după DER; DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, după DER; Scriban; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).
18. [DRAM 2015] păcurar, păcurari, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR, 1956: 394). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în română termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ♦ (onom.) Păcurar, Pacurar, Păcurari, Păcurariu, Păcuraru, nume de familie (302 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pecorarius (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pecus, pecoris „vită” (Scriban). Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, cf. DER; Scriban, 1939; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).
19. [DRAM] păcurar, -i, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea 1924 II: 462). – Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL