1. [Șăineanu, ed. VI] păcăliciu m. cel ce păcălește.
2. [DEX '09] PĂCĂLICI, păcălici, s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească, să facă farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, în care pierde cel care rămâne cu singura carte fără pereche. – Păcăli + suf. -ici.
3. [MDA2] păcălici [At: POLIZU / E: păcăli + -ici] 1-2 smi, ain (Persoană) care are obiceiul să păcălească pe alții, să facă farse pe socoteala cuiva. 3 smi (Reg) Păcală (6). 4 smi Joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, care reprezintă mai multe perechi de figuri și o carte fără pereche și în care fiecare jucător caută să-și împerecheze cât mai repede cărțile din mână, iar cel care a rămas cu cartea care nu are pereche a pierdut Vz popa-prostu. 5 smi (Prc) Carte fără pereche de la acest joc. 6 smi (Pex) Set de cărți folosit la acest joc.
4. [DLRLC] PĂCĂLICI s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească pe alții. V. farsor. Moșul... e tipul satirului romîn, păcălici bătrîn cu inimă tînără. La TDRG. Dacă nu este un nebun, este totuși un păcălici. MACEDONSKI, O. III 74. ◊ (Adjectival; în forma regională pîcîlici) A fost odată un om pîcîlici. ȘEZ. III 129. – Variantă: (regional) pîcîlici s. m.
5. [DLRLC] PÎCÎLICI s. m. v. păcălici.
6. [Scriban] păcălícĭ (vest) și pîcîlícĭ (est) m. Păcălitor, care păcălește (maĭ ales ca poreclă).
7. [IVO-III] păcăliciu, -ci.
8. [DOOM 3] păcălici s. m., pl. păcălici, art. păcălicii
9. [DOOM 2] păcălici s. m., pl. păcălici
10. [MDO] păcălici
11. [Argou] păcălici s. m. invar. 1. persoană care are obiceiul să păcălească / să facă farse. 2. ( intl.) om prost, obiect al batjocorii celor din jur.
12. [DRAM 2021] păcălíci, păcălici, s.m. Persoană care are obiceiul să păcălească. ■ (onom.) Păcălici, poreclă în Dumbrăvița. – Din păcăli + suf. -ici (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL