1. [DEX '09] PÂCĂI vb. IV v. pâcâi.
2. [DEX '09] PÂCÂI, pâcâi, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pufăi. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pâlpâi cu zgomot. [Var.: (reg.) pâcăi vb. IV] – Pâc + suf. -ăi.
3. [MDA2] bâcâi2[1] vi vz pâcâi
4. [MDA2] păcăi v vz pâcâi
5. [MDA2] pâcăi v vz pâcâi
6. [MDA2] pâcâi vi [At: BARCIANU / V: păcăi, ~căi / Pzi: pâcăi, (rar) ~esc / E: fo] 1 (D. oameni) A trage din lulea producând un sunet caracteristic Si: (reg) a pâșcâi2. 2 (Reg; d. lumină, flăcări) A pâlpâi. 3 (Reg; d. firele de ață) A se rupe producând un sunet caracteristic. 4 (Reg; d. bibilici) A produce sunetul caracteristic speciei.
7. [DEX '98] PÂCÂI, pâcâi, vb. IV. Intranz. 1. A fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pufăi. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pâlpâi cu zgomot. [Var.: (reg.) pâcăi vb. IV] – Pâc + suf. -âi.
8. [DLRLC] PÎCĂI vb. IV v. pîcîi.
9. [DLRLC] PÎCÎI, pîcîi, vb. IV. Intranz. (Regional) 1. A fuma, a trage din lulea producînd un sunet caracteristic; a pufăi. Cînd era vreme rea, stătea cu nasu-n spuză și pîcîia din lulea. SADOVEANU, O. III 544. Își îndopă pipa din nou, aprinse, începu să pîcîie, cu vădite semne de satisfacție. C. PETRESCU, A. 409. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pîlpîi cu zgomot. – Variantă: (Transilv.) pîcăi vb. IV.
10. [Scriban] pîcîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. pîc-pîc). Fac pîc-pîc fumînd: moșneagu pîcîĭe din lulea.
11. [DOOM 3] pâcâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pâcâi, 3 pâcâie, imperf. 1 pâcâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pâcâi, 3 să pâcâie
12. [DOOM 2] pâcâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 pâcâie, imperf. 3 sg. pâcâia; conj. prez. 3 să pâcâie
13. [DAR] pâcâi, pâcâi, vb. IV (pop.) 1. a fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pâșcăi, a pufăi. 2. (reg.; despre flacăra lumânării de petrol) a pâlpâi cu zgomot. 3. (reg.; despre firele de ață) a se rupe provocând un sunet caracteristic. 4. (reg.; despre bibilici) a produce sunetul caracteristic speciei.
14. [DRAM 2021] pâcâí, v.i. v. pâcăi.
15. [DRAM 2015] pâcăi, pâcăiesc, (pâcâi), vb. intranz. – 1. A ticăi: „Așa că, tare s-a mirat de drăcia asta, care tot pâcăia...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). 2. A pufăi. – Din pâc (onomatopee) + suf. -ăi (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL