1. [DEX '09] OTOMANĂ, otomane, s. f. (Înv.) 1. Canapea, sofa. 2. Un fel de stofă groasă. – Din fr. ottomane, germ. Ottomane, it. ottomana.
2. [MDA2] otomană sf [At: STAMATI, D. / Pl: -ne / E: fr ottomane, ger Ottomane] 1 Canapea. 2 Un fel de stofă groasă Si: (înv) gogrea.
3. [CADE] *OTOMANĂ (pl. -ne) sf. 🛋 Canapea mare ca un divan (🖼 3477) [fr.].
4. [DLRLC] OTOMANĂ, otomane, s. f. (Învechit) Canapea, sofa.
5. [Șăineanu, ed. VI] otomană f. un fel de pat turcesc numit divan.
6. [Scriban] *otománă f., pl. e (fr. ottomane, de la numele Otomanilor). Divan, dormitoare, canapea lată cu spătar într’o parte. Un fel de stofă groasă numită și gogrea pe la 1800-1860.
7. [DEX '09] OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.
8. [MDA2] otoman, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET.2 II, 18 / V: (rar) otman sm / Pl: ~i, ~e / E: lat othomannus, fr ottoman, it ottomano, ger Ottomane] 1 smf Turc. 2 a Turcesc.
9. [CADE] *OTOMAN adj. Turcesc: imperiul ~; Poarta ~ă; guvernul turcesc [fr.].
10. [DEX '98] OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.
11. [DLRLC] OTOMAN, -Ă, otomani, -e, adj. (Învechit) Turcesc, turc. În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21.
12. [Șăineanu, ed. VI] otoman a. se zice de Turci și de tot ce se referă la acest popor: Poarta otomană, Imperiul otoman.
13. [Șăineanu, ed. VI] Turcia f. sau Imperiul Otoman, Stat vast ce se întindea în Europa, Azia și Africa, coprinzând: Turcia de Europa, Turcia de Azia, Arabia: apoi țările tributare Samos și Egiptul; cu o populațiune de 40 mil. loc. și cu cap. Constantinopole. Monarhie ereditară și constituțională dela 1903, al cărui suveran (Sultan sau Padișah) era totdeodată și căpetenia ecleziastică a Mahomedanilor. Imperiul e divizat în vilaieturi sau pașalâcuri, subdivizate în sangiacuri. ║ Turcia de Europa, partea imperiului otoman, ce coprindea vilaietele Constantinopole, Adrianopole, Salonic, Monastir, Cosova, Scutari, Ianina (cele cinci din urmă pierdute în răsboiul turco-balcanic din 1912, iar Albania constituită în Stat independent); Turcia de Azia, partea imperiului otoman ce coprinde: Anatolia sau Azia-Mică, Armenia, Kurdistanul, Mesopotamia, Siria, Arabia și Egiptul (vezi aceste nume). În 1912, Turcia pierdu Tripolitania (cedată Italiei) și, în urma răsboiului cu Aliații balcanici din 1912-1913, Albania și Macedonia, prima constituită în țară autonomă, iar a doua împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari, precum și o parte din Tracia cedată Bulgariei. Suprafața Turciei europene, de 175 400 km. p. înaintea răsboiului balcanic, fu astfel redusă la 23.000 km. p., iar populațiunea la 2 1/4 mil. loc. Ca aliata Germaniei în cursul răsboiului mondial (1914-1918), Turcia a suferit consecințele capitulării și înfrângerii. Teritoriul ei european a fost redus și la Constantinopole chiar influența-i politică era mai mult nominală. Dar în 1922, în urma sdrobirii armatelor grecești, Turcia victorioasă recăpătă Tracia orientală prin tractatul din Lausanne (1923), care îi redete independența-i politică și economică. Azi, Turcia constitue o republică de vr’o 20 mil. loc, având ca reședință Angora.
14. [Scriban] otomán, -ă s. (d. numele sultanuluĭ Otman, fundatoru Turciiĭ). Turc. Adj. Turcesc: imperiu otoman.
15. [DOOM 3] otomană (canapea) (înv.) s. f., g.-d. art. otomanei; pl. otomane
16. [DOOM 2] otomană (canapea) s. f., g.-d. art. otomanei; pl. otomane
17. [DOOM 3] otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otomană, pl. otomane
18. [DOOM 3] !Otoman (Imperiul ~) s. propriu n. art.
19. [DOOM 2] otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otomană, pl. otomane
20. [DOOM 2] *Otoman (Imperiul ~) s. propriu n.
21. [DE] IMPERIUL OTOMAN v. Turcia.
22. [DE] POARTA OTOMANĂ, denumire dată Curții sultanului și, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima Poartă, cum își spunea cancelaria sultanului în relațiile diplomatice și în tratatele oficiale.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL