1. [DEX '09] OSPĂTĂTOR, -OARE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor.
2. [MDA2] ospătător, ~oare [At: CORESI, EV. 388 / V: (îrg) ~iu a, uspătătoriu, ~oare smf / Pl: ~i, ~oare / E: ospăta + -tor] (Înv) 1 a Ospitalier. 2 a Căruia îi place să petreacă Si: chefliu. 3 smf Hangiu. 4 smf (Pex) Gazdă. 5-6 smf Persoană care (dă sau) ia parte la un ospăț (1). 7 smf Persoană care servește la o masă.
3. [CADE] OSPĂTĂTOR sm. Cel ce (se ospătează), ce ia parte la un ospăț sau care dă un ospăț: Prietine, poftim, zise veselul ~, Vino și șezi de mănîncă ca un flămînd călător (PANN).
4. [DLRLC] OSPĂTĂTOR, -OARE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. (Atestat în forma ospătitor) în calitatea sa de ospătitor strigă cu un glas ascuțit și obraznic: aduceți ciorba, bre! FILIMON, C. 163. – Variantă: ospătitor, -oare s. m. și f.
5. [Șăineanu, ed. VI] ospătător m. cel ce dă un ospăț.
6. [MDA2] ospătătoriu, ~oare a vz ospătător
7. [MDA2] uspătătoriu, ~oare smf vz ospătător
8. [DLRLC] OSPĂTITOR, -OARE s. m. și f. v. ospătător.
9. [DOOM 3] ospătător (înv.) s. m., pl. ospătători
10. [DOOM 2] ospătător (înv.) s. m., pl. ospătători
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL