1. [DEX '09] OSÂNDIRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi.
2. [MDA2] osândire sf [At: CORESI, EV. 538 / Pl: ~ri / E: osândi] (Înv) 1 Condamnare. 2 Reprobare a faptelor cuiva Si: dezaprobare. 3 Chin. 4 (Îla) În ~ Asuprit. 5 (Îal) Chinuit.
3. [Șăineanu, ed. VI] osândire f. condamnațiune.
4. [DEX '09] OSÂNDI, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi.
5. [MDA2] osândi [At: PSALT. HUR. 80v/19 / V: (înv) osin~, (înv; nob) osun~ / Pzi: ~desc / E: slv осѧдити] 1-2 vt A condamna (printr-o sentință judecătorească). 3 vt (Pex) A-și manifesta dezaprobarea față de cineva sau ceva Si: a condamna, a critica, a judeca. 4 vt A obliga pe cineva să facă ceva care presupune efort. 5-6 vtr (Îrg) A (se) chinui.
6. [MDA2] osindi v vz osândi
7. [MDA2] osundi v vz osândi
8. [CADE] OSÎNDI (-desc) vb. tr. A condamna: l-au osîndit la munca silnică; tînguește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi (NEGR.); cum de mă osîndești astfel ca pe un vinovat de codru? (ISP.) [vsl. osąditi].
9. [CADE] OSÎNDIRE sf. Faptul de a osîndi, condamnare.
10. [CADE] OSÎNDIT I. adj. 1 p. OSÎNDI ¶ 2 Ⓕ Olten. Slab, prăpădit, numai pielea și oasele (CIAUȘ.). II. sm. Cel ce a fost osîndit, condamnat.
11. [DLRLC] OSÎNDI, osîndesc, vb. IV. 1. Tranz. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească), a pronunța sentință de condamnare (împotriva cuiva). Se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Ieremia, nesocotind și legile războiului... și legile omenirii, osîndi pe toți prinșii la moarte. BĂLCESCU, O. I 344. ♦ (Glumeț) Cine a fost osîndit a studia limba elenă știe cită bătaie de cap a suferit. ALECSANDRI, S. 54. ◊ Refl. Singur eu m-am osîndit! DAVILA, V. V. 44. ◊ Refl. pas. S-a osîndit acela ce a furat un ou. BOLINTINEANU, O. 148. ◊ Fig. A judeca, a condamna. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. 47. Vom fi osîndiți, nu după greutatea luptei și a vremii de atuncea, ci după patima partizilor. RUSSO, S. 34. ◊ Absol. Ești un copil și lesne crezător!... și osîndești, fără a te gîndi îndestul. BOLINTINEANU, O. 340. 2. Tranz. A sili, a constrînge; a obliga. Sînt osîndiți să se mărginească la lucruri mărunte. ANGHEL, PR. 170. Cei tari... conspiră Contra celor ce dînșii la lucru-i osîndiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. EMINESCU, O. I 56. Mă văd deodată osindită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia! ALECSANDRI, T. I 279. 3. Refl. (Regional) A se chinui. N-am ascultat sfaturile tatălui meu, de aceea sînt silit a mă osîndi pînă voi avea zile. RETEGANUL, P. V 80.
12. [DLRLC] OSÎNDIRE, osîndiri, s. f. Acțiunea de a (se) osîndi și rezultatul ei; condamnare. A fost amestecat într-un complot... Asta i-a adus arestarea, judecarea și osîndirea la temniță pe viața. SADOVEANU, E. 49. ◊ Loc. adj. (Învechit) În osîndire = asuprit, chinuit, urgisit. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie, Sub asprime pierind capul unui neam în osîndire. ALECSANDRI, P. A. 71. Dintre toți pătimașii, cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie. CONACHI, P. 99.
13. [Șăineanu, ed. VI] osândì v. a condamna.
14. [Scriban] osîndésc v. tr. (vsl. osonditi, a condamna, d. sonditi, a judeca; sîrb. osuditi, rus. osuditĭ. V. răsăjduĭesc). Condamn.
15. [DOOM 3] osândire (pop.) s. f., g.-d. art. osândirii; pl. osândiri
16. [DOOM 2] osândire (pop.) s. f., g.-d. art. osândirii; pl. osândiri
17. [DOOM 3] osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, 3 sg. osândește, imperf. 1 osândeam; conj. prez. 1 sg. să osândesc, 3 să osândească
18. [DOOM 2] osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, imperf. 3 sg. osândea; conj. prez. 3 să osândească
19. [DER] osîndi (osîndesc, osîndit), vb. – A condamna, a pedepsi. Sl. osęditi, osęždą (Miklosich, Slaw. Elem., 59; Cihac, II, 231; Byhan 231). – Der. osîndă, s. f. (pedeapsă, condamnare); osîndit, s. m. (condamnat).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL