1. [DEX '09] OSÂNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).
2. [MDA2] osândă sf [At: COD. VOR. 96/11 / V: (înv) osin~ (înv; nob) osând[1] / Pl: ~de / E: pvb osândi] (Înv) 1 Condamnare la care e supus cineva (de către organele judiciare). 2-3 (Îljv) Fără (de) ~ (Care este) nevinovat. 4 (Îe) A face (cuiva pre) (sau a scrie pe cineva în ~) ~ A pedepsi. 5 (Îe) A-și face ~da A executa pedeapsa la care este condamnat. 6 (Îe) A-și face ~ cu cineva A chinui. 7 (Reg) Reprobare a faptelor cuiva Si: blamare, condamnare. 8 (Îla) De ~ Condamnabil. 9 Blestem. 10 Nenorocire.
3. [Șăineanu, ed. VI] osândă f. rezultatul osândirii, pedeapsă: și-a primit osânda. [Slav. OSÕDŬ].
4. [MDA2] osând sn vz osândă
5. [MDA2] osindă sf vz osândă
6. [CADE] OSÎNDA TRAGE LA PLATĂ (m. Costin) = Păcatele nu se uită.
7. [CADE] OSÎNDĂ (pl. -de) sf. 1 ⚖️ Pedeapsa la care e condamnat cineva de judecători pentru faptele sale: și-a primit osînda; în loc de dobîndă, te pomenești cu ~ (PANN) ¶ 2 ⛪ Pedeapsă dumnezeească: Doamne, oare cît are să mai ție osînda asta! (VLAH.); lăsînd pe Țigani să-și mănînce amarul după osînda lor (ISP.) ¶ 3 Ⓕ Olten. (CIAUȘ.) Arătanie, iazmă [osîndi].
8. [DLRLC] OSÎNDĂ, osînde, s. f. (Popular) 1. Condamnare, pedeapsă la care e supus cineva (de către organele judiciare). Afară, la magazii, rămîneau ocnașii, care mai aveau puțini ani de osîndă, cei neprimejdioși. SADOVEANU, O. VI 274. Cînd v-o prinde, v-o lega, La-mpărat că v-o ducea, Să vă luați osînda. PĂSCULESCU, L. P. 272. ◊ Expr. A-și face osînda = a executa pedeapsa la care e condamnat. A-și face osînda cu cineva = a-și face păcate cu cineva; a se purta rău, fără milă cu cineva, a maltrata. Mă rog, scoate-mă și nu-ți mai face atîta osîndă cu mine. CREANGĂ, P. 33. 2. Fig. Blestem, pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. Aceeași cauză făcea ca viața să fie pentru unii bună și pentru cei mai mulți o osîndă. PAS, Z. I 317. Dar de-i Rada cît de blîndă, Ea de mică-a fost osîndă Pentru sat. COȘBUC, P. I 98. După ce-amar muncirăți mizeri viața toată, Ați mai purta osînda ca vita de la plug? EMINESCU, O. I 59.
9. [Scriban] osîndă f., pl. e (vsl. osondŭ, sîrb. osuda). 1. Osîndire, condamnare. A-țĭ lua osînda, a primi pedeapsa, a suferi lovitura, a se hotărî cu tine. A-țĭ fi împlinit serviciu (de mulțĭ anĭ). 2. Pedeapsă divină. 3. Olt. Ĭazmă.
10. [DOOM 3] osândă (pedeapsă) (pop.) s. f., g.-d. art. osândei; pl. osânde
11. [DOOM 2] osândă (pop.) s. f., g.-d. art. osândei; pl. osânde
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL