[Scriban] *onomatopéĭe f., pl. eĭ (vgr. onomatopoiĭa, d. ónoma, onómatos, nume, și poiéo, fac; lat. onomatopoeia, it. -péa și -péja. V. epo-, melo- și prosopo-peĭe). Formarea unuĭ cuvînt după sunetu cu care izbește urechea (armonie imitativă), cum face, de ex., vîntu cînd vîjîĭe, flacăra cînd pîlpîĭe, steagu cînd fîlfîĭe, ușa cînd scîrțîĭe (care vin de la sunetele naturale vîj, pîl, fîl, scîrț). Pin ext. Cuvînt format pin armonie imitativă: vîj, pîl, fîl, scîrț îs onomatopeĭ saŭ imitative.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL