1. [DEX '09] ONEROS, -OASĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb.[1] – Din fr. onéreux, lat. onerosus.
2. [MDA2] oneros, ~oasă a [At: I. IONESCU, P. 134 / Pl: ~oși, ~oase / E: fr onéreux, lat onerosus, -a, -um] (Liv) 1 Împovărător. 2 (D. contracte, convenții, acte etc.) Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații sau al unui avantaj să se obțină o altă prestație sau un avantaj echivalent.
3. [CADE] *ONEROS adj. 1 Împovărător, care cade greu în sarcina cuiva: un impozit ~ ¶ 2 Costisitor ¶ 3 ⚖️ Titlu ~, acela care se capătă cu bani sau cu obligațiunea de a achita anumite sarcini [fr.].
4. [DEX '98] ONEROS, -OASĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus.[1]
5. [DLRLC] ONEROS, -OASĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător, dezavantajos. Capitaluri fără procente oneroase, I. IONESCU, P. 134. ◊ Expr. (Jur.) Cu titlu oneros = implicînd anumite obligații, cheltuieli sau sarcini.
6. [DN] ONEROS, -OASĂ adj. Costisitor, împovărător, apăsător; dezavantajos. ♦ (Jur.) Cu titlu oneros = cu condiția de a suporta anumite cheltuieli sau sarcini. [< fr. onéreux, lat. onerosus < onus – sarcină].
7. [MDN '00] ONEROS, -OASĂ adj. (despre contracte, convenții etc.) care impune suportarea unor cheltuieli mari. ♦ (jur.) cu titlu ~ = cu condiția de a suporta anumite cheltuieli sau sarcini. ◊ costisitor, împovărător, apăsător; dezavantajos. (< fr. onéreux, lat. onorosus)
8. [Șăineanu, ed. VI] oneros a. în sarcina cuiva, îngreunător: contract oneros; cu titlu oneros, cu plată, în opozițiune cu titlu gratuit.
9. [Scriban] *onerós, -oásă f. (lat. onerosus, d. onus, óneris, sarcina). Greŭ, încărcat de cheltuĭelĭ: succesiune oneroasă. Titlu oneros, posesiune de care e legată o obligațiune: a obținea o moșie cu titlu oneros. Fig. Greŭ, incomod: datorie oneroasă. Adv. În mod oneros.
10. [DOOM 3] oneros adj. m., pl. oneroși; f. oneroasă, pl. oneroase
11. [DOOM 2] oneros adj. m., pl. oneroși; f. oneroasă, pl. oneroase
12. [DLR - tomul X] ONEROS, -OASĂ adj. 1. Împovărător, apăsător. Capitaluri fără procente oneroase. i. ionescu, p. 134. Se folosea de munca țăranilor, care se făcea în condițiuni foarte oneroase pentru ei și foarte folositoare pentru proprietari, rășcanu, l. LXXIII. Ne așteaptă o a doua pace de la Buftea, mai rușinoasă, mai oneroasă, t. popovici, s. 413. 2. (Despre contracte, convenții, acte etc.) Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații sau al unui avantaj să se obțină o altă prestație sau un avantaj echivalent. Cf. ddrf. Contractul oneros este acela în care fiecare parte voiește a-și procura un avantagiu. hamangiu, c.c. 222, Cf. barcianu, alexi, w. – pl.: oneroși, -oase. – Din fr. onéreux, lat. onerosus, -a, -um.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL