1. [DEX '09] OGUR, ogururi, s. n. (Înv.; în superstiții) Prevestire, semn (bun); noroc. – Din tc. oğur.
2. [MDA2] ogur sn [At: CRITIL 75/32 / V: (reg) ugor, ug~ / Pl: ~uri / E: tc oğur, uğur] (Înv) 1 Protecție. 2 (În superstiții, adesea determinat prin „bun” sau „rău”) Prevestire. 3 Noroc.
3. [CADE] OGUR sbst. Piază bună sau rea, auspicii bune sau rele; noroc: nu plînge, socrule, că cine samănă galbini, are mînă cu ~ (ALECS.) [tc.].
4. [DLRLC] OGUR, ogururi, s. n. (Învechit, în superstiții) Prevestire, semn (mai ales bun); piază. V. noroc. Poftim [banii] și să-ți fie cu ogur. ALECSANDRI, T. 1379.
5. [Șăineanu, ed. VI] ogur n. piază bună, noroc: poftim și să-ți fie cu ogur! AL. [Turc. OGUR].
6. [Scriban] ogúr și ugór n., pl. urĭ (turc. oghur și ughur, auguriŭ, prezicere. V. ursuz). Fam. Rar. Bun auguriŭ, pĭază bună, noroc: să-țĭ fie cu ogur!
7. [MDA2] ugor2 sn vz ogur
8. [MDA2] ugur sn vz ogur
9. [CADE] †UGUR = OGUR.
10. [Scriban] ugúr, -rlíŭ, V. ogur-.
11. [DOOM 3] ogur (înv.) s. n., pl. ogururi
12. [DOOM 2] ogur (înv.) s. n., pl. ogururi
13. [DER] ogur (ogururi), s. n. – Noroc, fericire. Tc. oghur (Lokotsch 1589), din mgr. άγούρι < lat. augurium. Sec. XVIII, înv. – Der. ogurliu (var. ugurliu), adj. (care are noroc), mr. ugurliu, din tc. oghurlu. – Cf. ursuz.
14. [DLR - tomul X] OGUR s. n. (Învechit) 1. Protecție, ocrotire. În fericitul împărătescul meu ogur, să adaogi și se înmulțăști încă și alte credincioase slujbe (cca 1815). uricariul, iii, 155. Te vei întrarma cu toate puterile silinței în fericitul ogur a împîrăției mele (cca 1815). ib. 156. 2. (În superstiții, adesea determinat prin „bun” sau „rău”) Prevestire, augur. Acești corbi s-au părut de un rău ogur în socoteala lui Andronius. critil, 75/32. Acest hazard îl crezu de ogur bun pentru plinirea planurilor sale. asachi, s. l. ii, 57, cf. alecsandri, p. iii, 191. ♦ Noroc. Pentru lege și ogurul împăratului să murim (a. 1715). ap. șio ii1, 372, cf. i. golescu, c. Cine samănă galbini are mînă cu ogur. alecsandri, t. 1 258. Poftim [banii] și să-ți fie cu ogur. id. ib. 1 379, cf. conv. Lit. xv, 309. – pl.: ogururi. – Și: ugur (șio ii1, 372, TDRG), ugor (SCRIBAN, D.) s. n. – Din tc. oǧur, uǧur. cf. fr. augur.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL