1. [DEX '09] OFICIALITATE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.
2. [MDA2] oficialitate sf [At: RUSSO, S. 76 / V: (reg) ofiția~[1] / P: ~ci-a~ / Pl: ~tăți / E: fr officialité] 1 (Șlp) Autoritate dintr-o țară, dintr-un oraș. 2 (Șlp) Reprezentant oficial al autorității. 3 (Șlp) Instituție oficială (1). 4 Caracter oficial (1).
3. [DLRLC] OFICIALITATE, (1) oficialități, s. f. 1. (La pl., sau la sg. cu înțeles colectiv) Autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții unei autorități. Dacă oficialitatea n-a fost în stare să oprească nenorocirea, măcar piedici să nu-mi puie! REBREANU, R. II 229. 2. Caracter oficial; calitate, ținută, atitudine oficială. Cu un soi de obraznică oficialitate în mișcări, hui făcu semn să mă opresc. HOGAȘ, M. N. 56. – Variantă: (învechit) ofițialitate (RUSSO, S. 76) s. f.
4. [DN] OFICIALITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ◊ (Jur.) Principiul oficialității = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale, pot să săvîrșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (La pl.) Autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialité].
5. [MDN '00] OFICIALITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este oficial. ♦ (jur.) principiul ~tății = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (pl.) autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. (< fr. officialité)
6. [Scriban] *oficialitáte f. (d. oficial). Caracteru de a fi oficial: oficialitatea unuĭ act.
7. [MDA2] ofițialitate sf vz oficialitate
8. [DLRLC] OFIȚIALITATE s. f. v. oficialitate.
9. [DOOM 3] oficialitate (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialității; pl. oficialități
10. [DOOM 2] oficialitate (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialității; pl. oficialități
11. [DLR - tomul X] OFICIALITATE s. f. 1. (Și la pl.) Autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. Dacă oficialitatea n-a fost în stare să oprească nenorocirea, măcar piedici să nu-mi puie! rebreanu, r. ii, 229. Oficialitatea orașului se opune cu încăpățînare. sahia, n. 41. Activitatea aceasta științifică... s-a lovit însă de indiferența contemporanilor și a oficialității. cv 1949, nr. 6, 7. Această seară, festivă a venit. Au participat oficialitățile. stancu, u.r.s.s. 78. Cărturari români finanțați de oficialitatea partizană a reformei religioase din secolul al XVI-lea. cl 1957, 49. ♦ Instituții oficiale (1).cf. russo, s. 72, rebreanu, i. 63. 2. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. Papismul introdusese oficialitatea latinității. hasdeu, i. c. 43. Cu un soi de obraznică oficialitate în mișcări, îmi făcu semn să mă opresc. hogaș, m. n. 56. Cuza Vodă, ...lepădînd pentru o clipă oficialitatea și măreția domnească, îl apucă... pe după gît. id. h. 69. – Pronunțat: -ci-a-, – pl.: (1) oficialități. – Și: (învechit) ofițialitate s. f. russo, s. 76. – Din fr. officialité.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL