1. [DEX '09] OFENSARE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa.
2. [MDA2] ofensare sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~sări / E: ofensa] (Rar) 1 Insultare. 2 Supărare.
3. [DEX '98] OFENSARE, ofensări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa.
4. [DLRLC] OFENSARE s. f. (Rar) Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare.
5. [DN] OFENSARE s.f. (Rar) Acțiunea de a ofensa; jignire, insultare; supărare. [< ofensa].
6. [DEX '09] OFENSA, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
7. [MDA2] ofansa v vz ofensa
8. [MDA2] ofensa [At: CALENDAR (1855), 75 / V: (înv) ofan~ / Pzi: ~sez / E: fr offenser] 1 vt A aduce cuiva o ofensă Si: a insulta, a jigni. 2 vr (Fam) A se supăra, simțindu-se jignit.
9. [CADE] *OFENSA (-sez) I. vb. tr. 1 A insulta cu vorba sau cu fapta, a înfrunta ¶ 2 ~ pe Dumnezeu, a păcătui ¶ 3 Ⓕ A jigni, a atinge: ~ amorul propriu. II. vb. refl. A se supăra; a se simți jignit [fr.].
10. [DLRLC] OFENSA, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce (cuiva) o ofensă; a insulta, a jigni. Mihai se simți ofensat de acest dispreț. C. PETRESCU, Î. I 10. Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. REBREANU, R. I 43. Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. NEGRUZZI, S. III 482. ♦ (Familiar) Refl. A se supăra (simțindu-se jignit). Ce te-ai ofensat așa!
11. [DN] OFENSA vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].
12. [MDN '00] OFENSA vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simțindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)
13. [Șăineanu, ed. VI] ofensà v. 1. a face o ofensă; 2. fig. a atinge; 3. a se supăra: se ofensează pentru nimica.
14. [Scriban] *ofenséz v. tr. (fr. offenser, lat. offensare, d. of-féndere, a ataca). Jignesc, indispun pin vorbă saŭ purtare nedemnă: a mustra pe cineva în fața inferiorilor luĭ, a-l ofensa. Fig. Acest tabloŭ ofensează gustu publiculuĭ. V. refl. Mă simt ofensat: nu te ofensa de toate nimicurile!
15. [DOOM 3] ofensare s. f., g.-d. art. ofensării
16. [DOOM 2] ofensare s. f., g.-d. art. ofensării
17. [DOOM 3] ofensa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ofensez, 3 ofensează; conj. prez. 1 sg. să ofensez, 3 să ofenseze
18. [DOOM 2] ofensa (a ~) vb., ind. prez. 3 ofensează
19. [DLR - tomul X] OFENSARE s. f. (Rar) Faptul de a ofensa; insultare, jignire; supărare. cf. aRistia, PLUT., DL, DM. – v. ofensa.
20. [DLR - tomul X] OFENSA vb. I. Tranz. A aduce (cuiva) o ofensă; a insulta, a jigni. Dacă te-am ofensat dineaorea, iartă-mă. negruzzi, s. iii, 482, cf. 170. Te-am ofensat, Neeră? alecsandri, t. ii, 212. Și apoi deschise campania împotriva acelui care-l ofensase. iorga, l. i, 338. Trebuie să ia seama, să nu facă vreo gafă, să-l ofenseze și să-l piarză. rebreanu, b. i, 43. Mihai se simți ofensat de acest dispreț. c. petrescu, î. i, 10. M-a dat în judecată vechilul cum că l-am ofansat pe stăpînu-său. sadoveanu, o. xvii, 416. ◊ Fig. Somnul mă ofensa. Nu-l puteam accepta. teodoreanu, m. u. 84. ♦ Refl. (Familiar) A se supăra (simțindu-se jignit). cf. calenDaR (1855), 75, șăineanu. Ce te-ai ofensat așa! – prez. ind.: ofensez. – Și: (învechit, după pronunțarea fr.) ofansa vb. I. – Din fr. offenser.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL