1. [MDA2] ocina vt [At: VARLAAM, C. 21 / Pzi: ~nez / E: ocină] (Înv) 1 A moșteni. 2 A stăpâni.
2. [CADE] ‡OCINA (-nez) vb. tr. A moșteni [o c i n ă].
3. [Scriban] ocinéz v. tr. (d. ocină). Vechĭ. Moștenesc. Dobîndesc. Stăpînesc.
4. [DLRLV] OCINA vb. (Mold.) A moșteni, a dobîndi, a stăpîni. Toți ceia ce vor face strîmbătate împărățiia lui Dumnedzău nu vor ocina. PRAV. Egumenul . . , nu să cade a-l înfrunta înainte a mult . . . ca să nu oci<n>eze blăstămul ca Ham, tătîne-său. PRAV., 84v. Slavă înțelepții vor ocina. DP, 14r, cf. VARLAAM; DOSOFTEI, PS.; N. COSTIN. Etimologie: ocină + suf. -a. Vezi și ocinaș, ocinire. Cf. m o ș n e n i, u r i c i.
5. [DAR] ocina, ocinez, vb. I (înv.) a moșteni, a dobândi, a stăpâni; și ocini.
6. [DLR - tomul X] OCINA vb. I. Tranz. (Învechit) A moșteni, a dobîndi; a stăpîni. Veniți... de ocinați împărățiia ce-i gătată voaă. varlaam, c. 21, cf. 58. Toți ceia ce vor face strîmbătate împărăția lui Dumnedzău nu vor ocina. eustratie, prav. 10/9. Direpțîi pămîntul în veaci ocineadză. dosoftei, ps. 124/11, cf. 420/5. Să ocineze focul cel nestins. n. costin, let. ii, 63/29. – prez. ind.: ocinez. – v. ocină.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL