1. [MDA2] ocăcăit sn [At: GANE, N. II, 180 / V: ocăit / Pl: ~uri / E: ocăcăi] 1-2 Ocăcăire (1-2).
2. [CADE] OCĂCĂIT, OCĂIT sbst. 1 🐟 Strigătul, cîntatul broaștelor, orăcăit ¶ 2 🐦 Măcăit: auzeam... cîte un mic ocăit înnăbușit a vre-unei rațe (GN.) [ocă(că)i].
3. [Șăineanu, ed. VI] ocăcăit n. strigătul broaștelor.
4. [Scriban] ocăcăít n., pl. urĭ. Strigăt de broaște.
5. [MDA2] ocacai v vz ocăcăi
6. [MDA2] ocai1 v vz ocăcăi
7. [MDA2] ocăcăi vi [At: LB / V: (reg) ocacai, ocai, ocăi, ocăni, ocâcâi, ococai, ococăi / Pzi: 3 ~iește și ocăcăie / E: oacaca] 1 (D. broaște) A orăcăi. 2 (D. rațe, îf ocăi) A măcăi.
8. [MDA2] ocăi v vz ocăcăi
9. [MDA2] ocăit2 sn vz ocăcăit
10. [MDA2] ocăni v vz ocăcăi
11. [MDA2] ocâcâi v vz ocăcăi
12. [MDA2] ocâi[1] v vz ocăcăi
13. [MDA2] ococai v vz ocăcăi
14. [MDA2] ococăi v vz ocăcăi
15. [CADE] OACACA! 👉 OCACA!
16. [CADE] OCĂCĂI, OCĂI (-ăesc) vb. intr. 1 🐟 A striga, a cînta ca broaștele, a orăcăi ¶ 2 🐦 A măcăi (vorb. de rațe): două rațe grase, pîntecoase, trecură ocăind deasupra capului meu (GN.) [ocaca! – oac!].
17. [Șăineanu, ed. VI] ocăcăì v. a striga ca broaștele. [Onomatopee: ocaca!].
18. [Scriban] ocăcăĭésc v. intr. (d. oacaca, strigătu broaștelor). Strig ca broaștele.
19. [DLR - tomul X] OCĂCĂI vb.IV. intranz. (Despre broaște) A orăcăi. Cf. lb, polizu, cihac, ii, 223, ddrf, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., h VI 8, 182, vii 29, 209, ix 308, alr ii 6220/105, 219, 414, 682, 812, 928, a ii 4. ♦ (Despre rațe, de obicei în forma ocăi) A măcăi. Atunci două rațe grase, pîntecoase trecură ocăind deasupra capului meu. gane, n. ii, 182, cf. h i 22, 35, iii 290, vi 3, 8, vnij 120, 127, 142, 169, 306, viii2 61, 115, 165, 182, 282, x 316, 413, 507, 583, a vi 16, 26. – prez. ind. pers. 3: ocăcăiește și ocăcăie. – Și: ocacai (h xvii 391), ocîcîi (ib. xvii 269), ococăi (ib. ix 308), ococai (dr. ii, 122), ocăi, ocai (id. II, 132), ocîi (ib. II, 132), ocăni (lungianu, cl. 230, prez. ind. pers. 3 oacăne) vb. IV. – v. oacaca.
20. [DLR - tomul X] OCĂCĂlT s. n. Orăcăit. Cf. ddrf, șăineanu, alexi, w., h ii 28. ♦ Măcăit. Din cînd în cînd auzeam, ca o notă pierdută în adîncul tăcerii, cîte un mic ocăit înăbușit al vreunei rațe. gane, n. ii, 180. – Și: ocăit s. n. – v. ocăcăi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL