1. [DEX '09] OBSECRAȚIUNE s. f. v. obsecrație.
2. [MDA2] obsecrațiune sf vz obsecrație
3. [CADE] *OBSECRAȚIUNE sf. 📖 Figură de retorică prin care oratorul învocă ajutorul lui Dumnezeu sau al unei persoane [fr.].
4. [DN] OBSECRAȚIUNE s.f. v. obsecrație.
5. [Șăineanu, ed. VI] obsecrați(un)e f. figură de retorică piin care se imploră ajutorul divin sau al unei persoane.
6. [Scriban] *obsecrațiúne f. (lat. obsecrátio, -ónis, d. ób-secro, -secráre, a ruga în numele zeilor, compus al luĭ sacrare, a consacra, d. sacer, sacru). Ret. Figură pin care oratoru imploră ajutoru zeilor, al luĭ Dumnezeŭ saŭ al uneĭ persoane. Pl. La Romanĭ, rugăciunĭ publice ordonate cînd patria era în pericul. – Și -ație.
7. [DEX '09] OBSECRAȚIE, obsecrații, s. f. Figură retorică prin care oratorul imploră ajutorul zeilor sau al oamenilor. [Var.: obsecrațiune s. f.] – Din fr. obsecration, lat. obsecratio, -onis.
8. [MDA2] obsecrație sf [At: ȘĂINEANU / V: (iuz) ~iune / Pl: ~ii / E: fr obsécration, lat obsecratio, -onis] Figură retorică prin care oratorul invocă sprijinul divinității sau al unei persoane.
9. [DN] OBSECRAȚIE s.f. Figură de retorică prin care oratorul cheamă în ajutor zeii sau oamenii. V. deprecație. [Gen. -iei, var. obsecrațiune s.f. / cf. lat. obsecratio, fr. obsécration].
10. [MDN '00] OBSECRAȚIE s. f. figură retorică prin care oratorul invocă zeii sau oamenii. (< fr. obsécration, lat. obsecratio)
11. [DOOM 3] obsecrație (desp. -se-cra-ți-e) s. f., art. obsecrația (desp. -ți-a), g.-d. art. obsecrației; pl. obsecrații, art. obsecrațiile (desp. -ți-i-)
12. [DOOM 2] obsecrație (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecrația (-ți-a), g.-d. art. obsecrației; pl. obsecrații, art. obsecrațiile (-ți-i-)
13. [DFS] obsecrație, sin. deprecație.
14. [DLR - tomul X] OBSECRAȚIE s. f. (În oratoria clasică) Figură retorică prin care oratorul invocă sprijinul divinității sau al unei persoane. Cf. scriban, d., DN. – Și: obsecrațiune s. f. șăineanu, scriban, d. – Din fr. obsécration, lat. obsecratio, -onis.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL