1. [DEX '09] OBOSIRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi.
2. [MDA2] obosire sf [At: IST. CAROL XII, 76v/8 / Pl: ~ri / E: obosi] 1-3 (Rar) Oboseală (1-3).
3. [DEX '98] OBOSIRE, obosiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi.
4. [DLRLC] OBOSIRE s. f. (Rar) Faptul de a obosi; oboseală. După aceste cuvinte... își plecă fruntea cu o tristă obosire. ALECSANDRI, P. 26. Am început a simți obosirea. NEGRUZZI, S. I 317.
5. [DEX '09] OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi.
6. [MDA2] obosi vi [At: MOXA, ap. GCR I, 58/27 / V: (reg) ab~ / Pzi: ~sesc / E: bg обосея, srb obositi] A-i slăbi cuiva puterile fizice sau intelectuale în urma unei activități îndelungate și susținute Si: a osteni.
7. [CADE] FERICIREA GRABNICĂ CURÎND OBOSEȘTE (D. Cantemir) = Bucuria venită din muncă este mai trainică, mai adîncă.
8. [CADE] OBOSI (-osesc) vb. tr. și intr. A osteni din cale afară: munca pe căldură mă obosește grozav; am obosit de atîta alergătură [srb. o b o s i t i, bg. obosĕvamŭ „a rămînea desculț, a-și pierde potcoavele (de multă alergătură)”].
9. [CADE] OBOSIT adj. p. OBOSI. Foarte ostenit, ostenit peste măsură: ~ de munca zilei; Ⓕ ~ de viață ¶¶ C. NEOBOSIT.
10. [CADE] OBOSITOR adj. verb. OBOSI. Care obosește: o lucrare, o muncă obositoare ¶¶ C. NEOBOSITOR.
11. [DEX '98] OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.
12. [DLRLC] OBOSI, obosesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde puterile fizice sau intelectuale în urma unei sforțări îndelungate, a simți oboseală; a osteni. Copilul obosise, gîfîia, se împiedica de pietroaiele mari. DUMITRIU, N. 152. Cînd îi obosesc ochii, s-apucă de altceva, STANCU, D. 90. De cînd m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poștă. ALECSANDRI, T. I 137. ◊ Tranz. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. ALECSANDRI, P. P. 27. Ulițele orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie și obosesc vederea. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Refl. Și să luară de să luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. RETEGANUL, P. I 73.
13. [Șăineanu, ed. VI] obosì v. 1. a osteni foarte. [Serb. OBOSITI, a-și rupe încălțămintea (de mult umblet): românește cu sensul generalizat].
14. [Scriban] obosésc v. intr. (sîrb. obositi, a-țĭ rupe încălțămintele mergînd, a ajunge cu picĭoarele goale, d. vsl. bosŭ, desculț). Ostenesc. V. tr. Ostenesc. V. refl. Mă ostenesc.
15. [DOOM 3] obosire s. f., g.-d. art. obosirii
16. [DOOM 2] obosire s. f., g.-d. art. obosirii
17. [DOOM 3] obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, 3 sg. obosește, imperf. 1 oboseam; conj. prez. 1 sg. să obosesc, 3 să obosească
18. [DOOM 2] obosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosesc, imperf. 3 sg. obosea; conj. prez. 3 să obosească
19. [DER] obosi (obosesc, obosit), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de... Sb., slov. obositi „a ajunge desculț”, din sl. bosi „desculț” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Pușcariu, Lr., 282). În Olt. și Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s. f. (osteneală); obositor, adj. (care obosește).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL