1. [DEX '09] OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ.
2. [MDA2] oblânc sn [At: NECULCE, L. 13 / V: (reg) ho~, ibână sf, ibâncă sf, iebâncă sf, obâncă sf, ~că sf, ~ng, obrâncă sf, podl~ sm, / Pl: ~uri și (rar) ~nce, ~nci / E: vsl облѫвъ] 1 Parte de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. 2 (Reg; îe) A lua straița la ~ A pune traista pe umăr. 3 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne încovoiate care leagă părțile laterale ale unor șei de lemn. 4 (Îrg) Toc de piele atârnat de șa în care se țineau armele. 5 (Reg) Pătură care se pune sub șa.
3. [DEX '98] OBLÂNC, oblâncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ.
4. [Șăineanu, ed. VI] oblânc n. partea dinainte sau dinapoi la o șea: anină armele la oblânc CR. [Slav. OBLÕKÜ].
5. [MDA2] ebânc sn vz oblânc
6. [MDA2] hoblânc sn vz oblânc
7. [MDA2] obâncă sf vz oblânc
8. [MDA2] oblâncă sf vz oblânc
9. [MDA2] oblâng sn vz oblânc
10. [MDA2] obrâncă2 sf vz oblânc
11. [CADE] OBLÎNC (pl. -curi) sn. Partea dinainte, ieșită în afară și încovoiată, a șelei (partea dinapoi se numește uneori ~, mai adesea „ciochină”) (👉 🖼 ȘA): mergeau călări, cu frîul legat de ~ (ODOB.); pe cal se afla o păreche de disagi... și niște puști la ~ (SB.); căciula am scos-o... și am pus-o pe ~ (CAR.); zicînd aceste, pune tarnița pe cal, anină armele la ~ (CRG.) [vsl. obląkŭ].
12. [DLRLC] OBLÎNC, oblîncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. Călăreții se aplecară pe oblîncuri, caii zguduiră pămîntul în ropotul copitelor. SADOVEANU, O. VI 48. Să doboare cocorii... repezind asupră-le agerii săi șoimi, legați de oblîncul șelei. ODOBESCU, S. III 54.
13. [Scriban] oblînc n., pl. urĭ și e (vest. oblonkŭ, oblînc, d. lonkŭ, arc [d. lenšti-lenkon, a încovoĭa]; sîrb. óblûk, rus. oblúk, pol. oblak). Arcada din apoĭ a șeleĭ. (Se zice și despre cea din ainte). V. cĭochină.
14. [DOOM 3] oblânc (desp. o-blânc) s. n., pl. oblâncuri
15. [DOOM 2] oblânc (o-blânc) s. n., pl. oblâncuri
16. [IVO-III] oblânc, -curi.
17. [DER] oblînc (oblîncuri), s. n. – Partea de dinaintea șeii, mai ridicată și încovoiată. – Mr. blîncu, megl. ublonc. Sl. obląku, din laku „arc” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 73; Vasmer, II, 241), cf. bg. oblăk, sb., cr., rus. obluk, slov. oblok, ceh. oblouk, pol. obłęk. Este dublet al lui obloc, s. n. (Trans., fereastră), din cr., slov. oblok, prin intermediul mag. ablak. – Cf. oblon.
18. [DRAM 2021] oblấnc, oblâncuri, (hoblânc), s.n. Cornul de la șa. – Din sl. oblonkǔ (Scriban, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL