1. [DEX '09] OBLIGARE, obligări, s. f. Faptul de a obliga. – V. obliga.
2. [MDA2] obligare sf [At: IORGOVICI, ap. ROSETTI – CAZACU, I. L. R. I, 384 / V: (îvr) ~legare / E: obliga] 1 Constrângere. 2 Impunere. 3 Angajare.
3. [DN] OBLIGARE s.f. Acțiunea, faptul de a obliga. [< obliga].
4. [DEX '09] OBLIGA, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.
5. [MDA2] oblega v vz obliga
6. [MDA2] oblegare sf vz obligare
7. [MDA2] obliga [At: CANTEMIR, HR. 23 / V: (îvr) ~lega, ~gui / Pzi: oblig și (nob) ~ghez / E: lat obligare, fr obliger] 1 vt A constrânge. 2 vt A impune. 3-4 vtr A (se) îndatora. 5 vr A-și lua o sarcină Si: a se angaja.
8. [MDA2] obligui v vz obliga
9. [CADE] NOBLESSE OBLIGE (fr.) = Boieria obligă. Obrazul subțire cu cheltuială se ține.
10. [CADE] *OBLIGA (-ig) I. vb. tr. A îndatora, a sili. II. vb. refl. A se îndatora, a se prinde, a lua asupră-și; a se pune chezaș pentru cineva [lat.].
11. [DEX '98] OBLIGA, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.
12. [DLRLC] OBLIGA, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrînge, a sili la ceva. A făcut o descoperire, știu că e lucru serios, și mă simt obligat, ca prieten, să viu să-l felicit. BARANGA, I. 153. Cine te obligă adică să renunți... la libertate? C. PETRESCU, Î. II 124. ◊ (Poetic) Chinuite apele se zvîrcolesc și se reped orbește... Uneori, munții le obligă parcă să meargă pe un grătar de cuțite. BOGZA, C. O. 336. 2. Tranz. A determina pe cineva să simtă recunoștință în urma unui serviciu care i s-a făcut; a îndatora. Mi s-a întimplat cîteodată să oblig prietenii, împrumutîndu-i. ALECSANDRI, T. 816. Te rog să binevoiești a-mi traduce alăturatul răvaș și a-mi trimite îndată traducerea. Mă vei obliga foarte mult. id. S. 40. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină. S-a obligat să vină.
13. [DN] OBLIGA vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrînge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblig. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].
14. [MDN '00] OBLIGA vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)
15. [Șăineanu, ed. VI] obligà v. a îndatora.
16. [Scriban] *oblíg, a -á v. tr. (lat. ób-ligo, -áre, d. lĭgare, a lega). Impun, cer, leg pintr’un act: patriotizmu ne obligă să fim soldațĭ, contractu te obligă să împlineștĭ condițiunea. Fig. Îndatorez, fac serviciĭ: el m’a obligat foarte mult. V. refl. Mă angajez, îmĭ impun o obligațiune, mă leg.
17. [DOOM 3] obliga (a ~) (desp. o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. oblig, 2 sg. obligi, 3 obligă; conj. prez. 1 sg. să oblig, 3 să oblige
18. [DOOM 2] obliga (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 obligă
19. [DER] obliga (oblig, obligat), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f.
20. [CECC] Noblesse oblige (fr. „Noblețea obligă”), maximă de obicei citată în franțuzește. Autorul ei este Gaston de Lévis, care a scos în 1808 un volum de Maxime și cugetări despre diferite teme (Maximes et réflections sur divers sujets – a 51-a). Sensul strict al maximei este: omul care e, sau care se pretinde nobil, trebuie să se poarte ca un nobil. Sensul mai larg este că postul înalt pe care-l ocupă cineva, titlul pe care îl deține, ori cultura sa, îl obligă să aibă o comportare demnă de poziția sa în societate. LIT.
21. [CECC] Ultra posse nemo obligatur (lat. „Nimeni nu-i obligat la mai mult decît poate”) – principiu al lui Celsus Iuventius (cel tînăr), renumit jurisconsult de pe vremea împăratului Traian. La latini a rămas maximă de drept. Francezii l-au adoptat ca proverb: à l’impossible nul n’est tenu. ȘT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL