1. [MDA2] numeni vtr [At: CP 130/6 / Pzi: ~nesc / E: ns cf numen2, promeni] 1-3 (Înv) A numi1 (1, 6-7).
2. [Scriban] numésc v. tr. (d. nume). Pun nume, daŭ nume. pe aprodu Purice Ștefan cel Mare l-a numit „Movilă”. Arăt cu numele obișnuit: sînt lucrurĭ pe care nu trebuĭe să le numeștĭ. Aleg, instituĭ, pun în vre-o funcțiune saŭ demnitate. a numi pe cineva funcționar, moștenitor. V. refl. Mă cheamă, port numele de, îmĭ zice: liberaliĭ se numeaŭ și „roșĭ”, ĭar conservatoriĭ „albĭ”. – În Olt. Vl. lumesc. Vechĭ numenesc (d. númene, vechĭu pl. d. nume).
3. [DLR - tomul X] NUMENI vb. IV. tranz. (Învechit) A numi1 (1). (refl. pas.) Pentru noi creștinii, de unde ne-am numenit de ne chemăm creștini. ap. cp 130/6. Acel ep[i]scop carele se-au numenit ep[i]scop de curați. id. ib. 394/7. – prez. ind.: numenesc. – Etimologia necunoscută. cf. numen2, pomeni.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL