1. [MDA2] norucă sf [At: BÎRLEA, C. P. 26 / Pl: ? / E: noră[1] + -ucă] 1-2 (Pop; rar; șhp) Norurea (1-2).
2. [DAR] norucă, noruci, s.f. (reg.) noră, noruliță, norurea, noruță.
3. [DLR - tomul X] NORUCĂ s. f. (În poezia populară) Norurea. Nu vrea, mîndruț, tată-tău Să vă fiu norucă eu. bîrlea, c. p. 26. Soacră-sa ș-o dzîs așa: – Hăi, norucă, noru-mea. t. papahagi, m. 110. – pl.:? – Noră + suf. -ucă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL