1. [DEX '09] NOROCEL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el.
2. [MDA2] norocel sn [At: (a. 1770) IORGA, S. D. ap. DLR / Pl: (2) ~e / E: noroc + -el] 1-4 (Pop; șhp) Noroc (1-2) (puțin). 5 (Bot; Mun) Crucea-voinicului (Anemone angulosa).
3. [DOOM 3] norocel (pop.) s. n., pl. norocele
4. [DOOM 2] norocel (pop.) s. n., pl. norocele
5. [Argou] norocel, norocei s. m. (pop.) talisman, amuletă; mic obiect aducător de noroc.
6. [DAR] norocel, norocele, s.n. (pop.) 1. noroc. 2. (reg.) plantă denumită și crucea-voinicului.
7. [DLR - tomul X] NOROCEL s. n. 1. (Popular) Diminutiv al lui noroc. cf. noroc (1). cf. ANON. car. Mi-au venit norocel pănă trăia dumne[e]i răposat[a] mama Zanfira ( a. 1770). IORGA , S. D. XII, 83. Are-n lume norocel Cine moare mititel. STANCU, D. 353. Doamne, norocelul meu L-au băut boii-n părău. ANT. LIT. POP. I, 53. ◊ (Concretizat) O răsărit așa un puișor de nuc chiar colo-n fundul grădinuții... Aista era norocelul fetii. I. CR. II, 173. 2. (Bot.; prin Munt.) Crucea-voinicului (Anemone angulosa). cf. PANȚU, PL. – pl.: (2) norocele. – Noroc + suf. -el.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL