1. [DEX '09] NORIȘOR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor.
2. [MDA2] norișor sm [At: DIONISIE, C. 204 / Pl: ~i / E: nor1 + -ișor] 1-2 (Șhp) Nor (1) (mic) Si: noruleț (1-2), nouraș (1-2), (pop) nourel (1-2), (reg) noricel (1-2), noruț (1-2), noureț (1-2).
3. [CADE] NORIȘOR sm. 🌦 dim. NOR.
4. [DLRLC] NORIȘOR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor. 1. v. nor (1). (În basme) Iacă un norișor roșu, vine după noi ca vîntul. – Aia este zmeoaica bătrînă. ISPIRESCU, L. 318. 2. v. nor (2). Nu-și dădea seama... că roiuri de gloanțe găuresc lutul zidului, ridicîndu-l în norișori de praf. DUMITRIU, V. L. 88.
5. [DOOM 3] norișor s. m., pl. norișori
6. [DOOM 2] norișor s. m., pl. norișori
7. [DLR - tomul X] NORIȘOR s. m. Diminutiv al lui nor1 (1); noruleț (1),nouraș (I 1), (popular) nourel (1), (regional) noricei, noureț, noruț. A poruncit cu minune unui norișor ce era desupra focului, de a plouat și a stătut vîntul. dionisie, c. 204, cf. polizu. Un norișor roșu vine după noi ca vîntul. ispirescu, l. 318. Cerul era înalt, de un albastru sidefiu, presărat cu norișori mici. camil petrescu, o. iii, 94. Norișor mîndru crengos, Ce veste ne-aduci din jos? reteganul, TR. 57, cf. T. PAPAHAGI, m. 27. – pl.: norișori. – Nor1 + suf. -ișor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL