1. [DEX '09] NIOBIU s. n. Element chimic, metal rar alb-cenușiu, dur, lucios, foarte rezistent la aer și la acțiunea agenților chimici. [Pr.: ni-o-] – Din fr. niobium, germ. Niobium.
2. [MDA2] niobiu sns [At: PONI, CH. 29 / P: ni-o~ / E: fr niobium] Element chimic, metal rar, alb-cenușiu, dur, lucios, foarte rezistent la agenții chimici Si: columbiu.
3. [DLRLC] NIOBIU s. n. Element chimic rar, cu caracter metalic, de culoare cenușie.
4. [DN] NIOBIU s.n. Metal rar, dur și maleabil, de culoare cenușie; columbiu. [Pron. ni-o-biu. / < fr. niobium, germ. Niobium, cf. Niobe – personaj legendar].
5. [MDN '00] NIOBIU s. n. metal rar, dur și maleabil, alb-cenușiu, lucios, foarte rezistent; columbiu. (< fr. niobium)
6. [Scriban] * nióbiŭ n. (d. numele zeițeĭ Niobe). Chim. Un metal monovalent.
7. [DOOM 3] niobiu [biu pron. bĭu] (desp. ni-o-) s. n., art. niobiul; simb. Nb
8. [DOOM 2] niobiu [biu pron. bĭu] (ni-o-) s. n., art. niobiul; simb. Nb
9. [DE] NIÓBIU (< fr. {i}; {s} n. pr. gr. Niobe) s. n. Element chimic (Nb; nr. at. 41, m. at. 92,906, p. t. 2.470°C, p. f. 3.300°C, gr. sp. 8,6), metal rar, cenușiu-alb, lucios, foarte rezistent la aer și la acțiunea agenților chimici. Formează combinații în stările de valență 3, 4 și 5. În natură de se găsește asociat tantalului în diferite minerale (piroclit, loparit ș.a.). Se utilizează la fabricarea oțelurilor speciale, inoxidabile și anticorosive. A fost descoperit (1801) de britanicul C. Hatchett și redescoperit (1844) de chimistul german H. Rose. Din 1950, poartă numele actual. Sin. (înv.) columbiu.
10. [DE] Nb, simbol chimic pentru niobiu.
11. [DLR - tomul X] NIOBIU subst. Element chimic, metal rar alb-cenușiu, dur, lucios, foarte rezistent la agenții chimici; columbiu. cf. poni, ch. 29. Colombiu (sau niobiu) este un metal foarte rar, se aseamănă cu tantalul cu care este asociat. enc. Tehn. i, 404. Niobiu este un metal gri strălucitor ce se topește la 1950°, insolubil în acizi. macarovici, ch. 401. Dintre combinațiile niobiului au fost studiate mai de aproape cele ale metalului pentavalent. Chim. an. calit. 138, cf. 349, ltr2, der. – Pronunțat: ni-o-. – Din fr. niobium.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL