1. [MDA2] neurmat, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 165v/12 / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + urmat] 1 Care nu este urmat de ceva sau de cineva. 2 (Bis; înv; fig) Unic.
2. [DLR - tomul X] NEURMAT, -Ă adj. 1. Negativ al lui urmat. cf. BUDAI-DELEANU, LEX., TEODOREANU, m. U. 297. 2. Fig. (Învechit; de obicei în limbajul bisericesc) Neasemănat (2), unic. D[u]mn[e]ză... ceriului și pămîntului... făptoriul necuprins, neurmat și nespus, dosoftei, v. s. noiembrie 165v/12. Chem întru ajutoriu adîncul cel neurmat al milostivirii tale. mineiul (1776), 119r1/37. Mă învrednicește a fi moșteanu împărăției cerești, a vedea și a mă îndulci neurmatei luminii tale și bucuriei cei nespuse (a. 1777). cat. man. i, 561. O frumseață neurmată, Fecioarei aceea dată. bărac, a. 18/11. – pl.: neurmați, -te. – pref. ne- + urmat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL