1. [DEX '09] NERECUNOȘTINȚĂ s. f. Lipsă de recunoștință; faptul, însușirea de a fi nerecunoscător; ingratitudine. – Pref. ne- + recunoștință.
2. [MDA2] nerecunoștință sf [At: POLIZU / Pl: ~țe / E: ne- + recunoștință] Lipsă de recunoștință Si: ingratitudine.
3. [DEX '98] NERECUNOȘTINȚĂ s. f. Lipsă de recunoștință; faptul, însușirea de a fi nerecunoscător; ingratitudine. – Ne- + recunoștință.
4. [DLRLC] NERECUNOȘTINȚĂ, s. f. Lipsă de recunoștință, ingratitudine. Vreau numai să încerc pînă unde pot merge cu nerecunoștința. CARAGIALE, P. 122.
5. [Șăineanu, ed. VI] nerecunoștință f. lipsă de recunoștință.
6. [Scriban] * nerecunoștínță f., pl. e. Ingratitudine, lipsă de recunoștință.
7. [DOOM 3] nerecunoștință s. f., g.-d. art. nerecunoștinței
8. [DOOM 2] nerecunoștință s. f., g.-d. art. nerecunoștinței
9. [DLR - tomul X] NERECUNOȘTINȚĂ s. f. Negativ al lui recunoștință; lipsă de recunoștință; faptul, însușirea de a fi nerecunoscător; ingratitudine. Cf. polizu. Nu crezuse că un copil sărman, crescut și înaintat de dînsul, ar fi putut să ajungă cu nerecunoștința pînă la gradul de a-l sărăci. filimon, o. i, 245, cf. pontbriant, d., costinescu. Vreau... să încerc pînă unde pot merge prietenii mei cu nerecunoștința. caragiale, o. ii, 255, cf. ddrf. Nerecunoștința este totdauna un fel de slăbiciune. f (1897), 196, cf. barcianu, alexi, w. Aceștia... nu-și amintise, în nerecunoștința lor, de iertarea ce li se acordase de Poartă. iorga, l. ii, 84, cf. șăineanu, d. u. Nerecunoștința la om, cea mai mare greșeală. zanne, p. viii, 256. – Pref. ne- + recunoștință.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL