1. [MDA2] nepriință sf [At: CANTEMIR, IST. 33 / Pl: ~țe / E: ne- + priință] (Înv) 1 Dușmănie. 2 Persecuție. 3 Infidelitate conjugală. 4 Pagubă.
2. [DLRLC] NEPRIINȚĂ s. f. (Învechit) 1. Daună, vătămare, fapt păgubitor. În stupul cu albine stăpînirea... Este slobodă și-n pace despre orice nepriință. CONACHI, P. 299. ◊ Loc. adj. De nepriință = neprielnic; dăunător. În cele ce-s de lipsă, slăvește buna-voință, Căci lipsa lor dovedește că ț-ar fi de nepriință. CONACHI, P. 269. 2. Necredință; infidelitate. Rugat fiind foarte, atît de soția cît și de împăratul și de toată curtea lui, au iertat nepriința soției. SBIERA, P. 48.
3. [DLRM] NEPRIINȚĂ s. f. (Înv.) 1. Fapt păgubitor, daună, vătămare. 2. Necredință; infidelitate. – Din ne- + priință.
4. [DAR] nepriință, nepriințe, s.f. (înv.) 1. dușmănie, ostilitate; prigoană, persecuție. 2. infidelitate conjugală. 3. pagubă, vătămare, neajuns.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL