1. [DEX '09] NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoamenii = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Pref. ne- + om.
2. [MDA2] neom sm [At: COD. VOR. 148/2 / Pl: neoameni / E: ne- + om] 1 (Înv) Păgân. 2 Persoană lipsită de însușirile fizice sau intelectuale ale unui om normal. 3-4 (Îljv) Ca neoamenii (Care este) altfel de cum este un om normal, obișnuit. 5-6 (Îal) (Care este) altfel de cum trebuie. 7-8 (Îal) (Care este) altfel de cum se cuvine între oameni Si: (pop) pidosnic. 9-10 (Îe) A (se) face (sau a ajunge) (din om) ~ (A face ca cineva să-și piardă sau) a-și pierde însușirile de om normal. 11-12 (Îae) (A face pe cineva să nu mai fie sau) a nu mai fi el însuși. 13-14 (Pex; îae) A (se) distruge. 15 (Mtp) Monstru. 16 Persoană lipsită de calități morale pe care trebuie să le aibă un om. 17 Persoană lipsită de omenie.
3. [CADE] NEOM (pl. neoameni) sm. Unul care prin purtarea lui neobicinuită, sălbatică, prin înfățișarea lui ciudată, etc. se deosebește într’atîta de ceilalți oameni, încît te face să te îndoești dacă e om sau nu: urît lucru mai e, Doamne, și băutura asta... îți strică și minte și sănătate și viață și tot, de ajungi din om ~ (VLAH.); sluțenia de ~ se topea de dragostea fetei (ISP.); Se ținea lumea după dînsul ca după urs; pasă-mi-te unde era îmbrăcat ca neoamenii (ISP.); le tîmpesc mintea și în doi, trei ani îi fac din oameni neoameni (I.-GH.).
4. [DEX '98] NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoameni = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.
5. [DLRLC] NEOM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile morale, sociale sau fizice proprii unui om normal. Bolește o săptămînă sau două... și pe urmă de-abia o să fie neom. DUMITRIU, P. F. 35. Se ținea lumea după dînsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii. ISPIRESCU, L. 136. Toată nenorocirea căzu asupra maică-sa, ea-l dăduse lumii om; și-l luă să-l ție neom. CONTEMPORANUL, VIII 217. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plîns, distrugîndu-l sau degradîndu-l fizicește sau sufletește. Hei, domnule! oftă cu năduf gazda. Ploaia asta te face neom! SADOVEANU, O. VIII 76. Negru-i, doamne, pămîntu, Da-i mai negru urîtu; Din om te face neom. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212.
6. [Șăineanu, ed. VI] neom m. monstru de cruzime: mă face din om neom.
7. [Scriban] neóm (eo 2 sil.) m., pl. neoamenĭ. Nebun, extravagant: ca neoameniĭ. A ajunge din om neom, a nu maĭ semăna cu ceĭ-lalțĭ oamenĭ, a deveni ridicul, extravagant ș.a.
8. [CADE] OM1 (pl. oameni) sm. 1 Singura dintre ființele organizate înzestrată cu graiu și rațiune: Dumnezeu a creat pe ~ după chipul și asemănarea sa ¶ 2 Ființa omenească din punctul de vedere al însușirilor ei bune sau rele, ori ținînd seama de anumite particularități ale ei care o disting de altele: era un ~ ca toți oamenii, atîta numai că avea dinții de oțel (I.-GH.); ~ bun, rău, milostiv, mare, mic, tînăr, bătrîn, bogat, sărac, de treabă, cinstit, necinstit, stricat, etc.; ~ul lui Dumnezeu, om foarte de treabă, fără păcate: afară din slujbă era omul cel mai plăcut, sufletul cel mai bun și mai milostiv, ~ul lui Dumnezeu, cum s’ar zice (I.-GH.); a face din ~ neom 👉 NEOM; un ~ de nimic 👉 NIMIC I 2; (P); să vorbească și nea Ion, că și el e ~, se zice cînd se amestecă în vorbă și cîte unul mai prost și spune o neghiobie ¶ 3 Persoană cu calități deosebite, om de treabă, cum se cade: odinioară Giaba-Efendi fusese ~ ca toți oamenii (DLVR.); (P): ce folos că tată-tău a fost domn, dacă tu nu ești ~? se zice cuiva care se laudă cu neamul din care se trage sau căruia i se reproșează faptul că părinții lui au fost oameni considerați, pe cînd el înșuși n’are nici o valoare; (P): haina face pe ~; un ~ și jumătate 👉 JUMĂTATE1; (P); Țiganul, pînă nu fură, nu se ține ~; a-și găsi, a~și afla ~ul, a da peste unul mai tare, mai priceput, etc. care să-l poată birui; a da peste unul mai slab, mai nepriceput, etc. care să se lase a fi biruit, înșelat, etc.: vrei să mă îngrozești ca pe un copil, dar nu ți-ai găsit ~ul, vere (ALECS.) ¶ 4 Cel ce a trecut de vîrsta copilăriei: acum nu mai ești copil, ești ~ în toată puterea cuvîntului sau în toată firea ¶ 5 Bărbat (în opoz. cu „femeie”): m’am întîlnit cu un ~ ¶ 6 Ⓟ Bărbat, soț: ~ul meu; cîte o gospodină se ivește, foarte în treabă cu ale casei, pe cînd ~ul ei lucrează la cîmp (IRG.) ¶ 7 După concepția poporului, Țiganul nu e om ca toți oamenii; de aceea zice: erau acolo doi oameni și un Țigan ¶ 8 Acela care este sub ordinele altuia, soldat, lucrător, om cu leafă, etc.: generalul acesta are sub comanda lui zece mii de oameni; cîți oameni au venit astăzi la lucru? ¶ 9 De către ~, din stînga (vorb. de roatele carului sau plugului, de calul sau boul înhămat sau înjugat): cotiuga are o roată mai mică, de către ~ (PAMF.) ¶ 10 Întrebuințat în foarte multe expresiuni cu înțelesul general de „cineva”; (P): nu e după cum vrea ~ul, ci după cum poate; hainele nu fac pe ~ mai de treabă ¶ 11 Între două prepoziții, se ia cu înțelesul de „unul... altul”: se ridică o negură... de nu se vedea ~ cu ~ (ISP.); (P): rîde ~ de ~ și dracul de toți; (P): umblă din loc în loc ca căscatul din ~ în ~ ¶ 12 pl. Oamenii, lumea; ca oamenii, cum se cuvine, cum se cade, de treabă, cuviincios: dă și o farfurie de acolo, și niște furculițe, să mîncăm ca oamenii (VLAH.); de sau din oameni, de bună condiție, de familie bună, de neam: se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare (CAR.); a ieși la oameni, a se căpătui, a ajunge în rîndul oamenilor cu stare, cu rost, considerați: pe dînsul l-au slujit norocul, au ieșit la oameni, și eu... tot la casa boieriului, tot ciocoiu (ALECS.) ¶ 13 🎲 Partea cocoșată a arșicului (cu care se joacă copiii) opusă găunăturii 👉 ARȘIC2 ¶ 14 💫 OMUL, numele popular al constelațiunii boreale pe care o denumesc astronomii Hercule (🖼 3429) [lat. homo].
9. [DOOM 3] neom s. m., pl. neoameni
10. [DOOM 2] neom s. m., pl. neoameni
11. [IVO-III] neom, neoameni.
12. [DRAM 2021] neóm, neoameni, s.m. (în expr.) A face (din om) neom = a distruge pe cineva din punct de vedere fizic sau moral: „Aceea a fost duhul cel necurat care, dacă-l biruie pe om, îi face rău, că-l paralizează și-l duce cine știe unde și-l face neom din om” (Bilțiu, 1999: 373). – Din pref. ne- + om.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL