1. [DEX '09] NECUVÂNTĂTOR, -OARE, necuvântători, -oare, adj. Care nu vorbește. ♦ (Substantivat) Animal. – Pref. ne- + cuvântător.
2. [MDA2] necuvântător, ~oare [At: NEAGOE, ÎNV. 3/32 / Pl: ~i, ~oare / E: ne- + cuvântător] 1 a Care nu vorbește. 2 sn (Mpl) Animal.
3. [DEX '98] NECUVÂNTĂTOR, -OARE, necuvântători, -oare, adj. Care nu vorbește. ♦ (Substantivat) Animal. – Ne- + cuvântător.
4. [Șăineanu, ed. VI] necuvântător a. 1. care nu poate vorbi: ființe necuvântătoare; 2. lipsit de rațiune: animale necuvântătoare.
5. [CADE] CUVÎNTĂTOR I. adj. verb. CUVÎNTA ¶ ¶ C. NECUVÎNTĂTOR 1 Care cuvîntează: cuvîntătoarele oi ale sfintei turme a lui Hs. (PRV.-MB.) ¶ 2 Înzestrat cu graiu, grăitor, vorbitor. II. sm. Cel ce cuvîntează.
6. [DLRLC] NECUVÎNTĂTOR, -OARE, necuvîntători, -oare, adj. Care nu cuvîntă, care nu vorbește. ♦ (Substantivat, n.) Animal, pasăre. V. dobitoc. Soarele lumina orbitor, cu ape și fîșii de raze repezite să străpungă ochii oamenilor și necuvîntătoarelor. DUMITRIU, N. 227.
7. [Scriban] necuvîntătór, -oáre adj. Care nu poate cuvînta (vorbi), ca vitele.
8. [DOOM 3] necuvântător adj. m., pl. necuvântători; adj. f., s. f. sg. și pl. necuvântătoare
9. [DOOM 2] necuvântător adj. m., pl. necuvântători; f. sg. și pl. necuvântătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL