1. [DEX '09] NECROBIOZĂ, necrobioze, s. f. (Med.) 1. Moarte a celulelor într-un țesut viu. 2. Zonă de necroză existentă într-un țesut, ca rezultat al unei leziuni distrofice anterioare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. nécrobiose.
2. [MDA2] necrobioză sf [At: DN3 / P: ~bi-o~ / Pl: ~ze / E: fr nécrobiose] (Med) Necroză care apare ca urmare a unor leziuni distrofice.
3. [DEX '98] NECROBIOZĂ, necrobioze, s. f. (Med.) Necroză care apare ca urmare a unor leziuni distrofice. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. nécrobiose.
4. [DN] NECROBIOZĂ s.f. (Med.) Necroză care apare ca urmare a unor leziuni distrofice. [Pron. -bi-o-. / < fr. nécrobiose, cf. gr. nekros – mort, bios – viață].
5. [MDN '00] NECROBIOZĂ s. f. necroză locală a unei zone dintr-un țesut sau organ, inclusă în țesuturile vii. (< fr. nécrobiose)
6. [DOOM 3] necrobioză (desp. ne-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. necrobiozei; pl. necrobioze
7. [DOOM 2] !necrobioză (ne-cro-bi-o-) s. f., g.-d. art. necrobiozei; pl. necrobioze
8. [DETS] NECRO- „moarte, necroză”. ◊ gr. nekros „moarte” > fr. nécro-, it. id., engl. id., germ. nekro- > rom. necro-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., alternare și distrugere a unui țesut viu, ca urmare a unor leziuni distrofice; ~cenoză (v. -cenoză1), s. f., ansamblu al organismelor moarte de pe fundul mărilor sau lacurilor; ~cist (v. -cist), s. n., celulă moartă; ~fag (v. -fag), adj., s. m., (animal) care se hrănește cu corpurile organismelor moarte; ~fagie (v. -fagie), s. f., caracteristică a unor animale de a se hrăni cu cadavre; ~fil (v. -fil1), adj., s. m., (persoană) care suferă de necrofilie; ~filie (v. -filie1), s. f., perversiune sexuală care constă în practicarea actului sexual pe cadavre; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (ciuperci) care se hrănesc saprofit pe țesuturile gazdei omorîte în prealabil cu ajutorul unor enzime; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de moarte sau de cadavre; ~gen (v. -gen), adj., (despre ciuperci) care se naște pe o plantă moartă sau pe cale de a se nimici; ~latrie (v. -latrie), s. f., cult patologic pentru morți; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care prezintă necrolatrie; ~liză (v. -liză), s. f., distrugere a unui țesut care a suferit un proces de necrozare; ~patie (v. -patie), s. f., predispoziție organică antrenînd necrozarea succesivă în diverse organe; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., citoplasmă inactivă, omoloagă celei din sămînța moartă; ~plast (v. -plast), s. n., protoplast care a suferit leziuni grave, urmate de moartea acestuia; ~spermie (v. -spermie), s. f., apariție în lichidul spermatic a spermatozoizilor morți; ~tip (v. -tip), s. n., formă biologică, în prezent stinsă și existentă numai formal; ~tomie (v. -tomie), s. f., îndepărtare pe cale chirurgicală a unui țesut osos atins de necroză; ~trof (v. -trof), adj., (despre microorganisme) care continuă să se hrănească în interiorul celulelor necrozate; ~zoospermie (v. zoo-, v. -spermie), s. f., prezența în lichidul spermatic a spermatozoizilor morți.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL