1. [DEX '09] NEBUNESC, -EASCĂ, nebunești, adj. Care denotă lipsă de rațiune, de minte; necugetat, nesocotit. ♦ Care depășește cu mult intensitatea, mărimea, cantitatea etc. obișnuită; excesiv, exagerat. – Nebun + suf. -esc.
2. [MDA2] nebunesc, ~ească a [At: CORESI, EV. 398 / Pl: ~ești / E: nebun + -esc] 1 (Înv) Rău. 2 (Înv) Ticălos. 3 (Trs; d. ciuperci) Otrăvitor. 4 Care denotă lipsă de rațiune Si: absurd, nechibzuit, nesocotit, prostesc. 5 Care depășește limitele obișnuitului prin lipsă de chibzuință. 6 (Pex) Exagerat de mare. 7 (Pex) Foarte intens. 8 (Pex) Foarte mult. 9 (Reg; îs) Mere ~ești Varietate de mere foarte mari, roșii și cu gust dulce.
3. [CADE] NEBUNESC adj. Ca de nebun: gîndul de a mă întoarce... mi se părea atît de ~ încît îl îndepărtai cu groază și mă aninai de altul și mai ~ (D.-ZAMF.).
4. [DLRLC] NEBUNESC, -EASCĂ, nebunești, adj. Necugetat, nesăbuit, nesocotit. Mi-a venit deodată un gînd nebunesc. DEMETRIUS, C. 54. Nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 177.
5. [Scriban] 1) nebunésc, -eáscă adj. De nebun: fugă nebunească.
6. [Scriban] 2) nebunésc verb V. înebunesc.
7. [DEX '09] ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.
8. [DEX '09] NEBUNI, nebunesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) Nu mă nebuni! exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. – Din nebun.
9. [MDA2] înnebuni [At: CORESI, EV. 543 / S și: îne~ / Pzi: ~nesc / E: în- + nebun] 1 vt A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine Si: a agasa, a enerva. 2-3 vt (Pfm; îe) Nu mă ~! Se spune cuiva pentru a exprima (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 4 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 5 vi A fi atins de demență Si: a se aliena. 6 vt (Îe) A ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea cuiva foarte mult cineva sau ceva.
10. [MDA2] nebuni [At: CORESI, EV. 543 / Pzi: ~nesc / E: nebun] 1-2 vir (Înv) A se face rău, dușmănos. 3-4 vir (Înv) A se înfuria. 5-6 vir (Înv) A se îndârji împotriva cuiva. 7-8 vir (Înv) A se răzvrăti. 9 vt (Pop) A face pe cineva să-și piardă judecata Si: a înnebuni. 10 vt (Pop) A strica pe cineva din punct de vedere moral Si: a corupe. 11 vt (Pop) A prosti pe cineva. 12-13 vt (Fam; îe) Nu mă ~! Exprimă (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 14 vi A-și pierde facultățile mintale Si: a înnebuni. 15 vi A se zăpăci. 16 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva.
11. [CADE] NEBUNI 👉 ÎNNEBUNI.
12. [DEX '98] ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.
13. [DLRLC] ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun; (prin exagerare) a deveni zăpăcit, aiurit. Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (Familiar) Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. ◊ Tranz. L-a înnebunit frica. (Expr.; familiar) Nu mă-nnebuni! exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care te uimesc, te minunează. Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. ♦ Tranz. A plictisi, a agasa. Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. ◊ Expr. A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). – Variantă: nebuni (RETEGANUL, P. IV 49, EMINESCU, N. 9, NEGRUZZI, S. I 32) vb. IV.
14. [DLRLC] NEBUNI vb. IV v. înnebuni.
15. [Scriban] înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.
16. [DOOM 3] nebunesc adj. m., f. nebunească; pl. m. și f. nebunești
17. [DOOM 2] nebunesc adj. m., f. nebunească; pl. m. și f. nebunești
18. [DOOM 3] înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, 3 sg. înnebunește, imperf. 1 înnebuneam; conj. prez. 1 sg. să înnebunesc, 3 să înnebunească
19. [DOOM 3] nebuni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, 3 sg. nebunește, imperf. 1 nebuneam; conj. prez. 1 sg. să nebunesc, 3 să nebunească
20. [DOOM 2] înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, imperf. 3 sg. înnebunea; conj. prez. 3 să înnebunească
21. [DOOM 2] nebuni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, imperf. 3 sg. nebunea; conj. prez. 3 să nebunească
22. [MDO] înnebuni
23. [IVO-III] înnebunesc, -neam 1 imp.
24. [Argou] A ÎNNEBUNI a da benga în cineva, a se dili, a o lua razna, a mânca ceapa ciorii, a mânca ciuperci, a-și pierde mințile, a i se pune piticul, a i se răsturna (cuiva) cloșca, a se scrânti, a se sona, a se țăcăni, a se țicni, a se ușchi.
25. [Argou] a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva).
26. [Argou] să-nnebunesc! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!
27. [DRAM 2021] nebuní, nebunesc, v.t. (pop.) A înnebuni. – Din nebun.
28. [DLR - tomul X] NEBUNESC, -EASCĂ adj. 1. (Învechit) Rău, ticălos, netrebnic (3). Judecă pre el pentru năravul cel nebunesc al lui. coresi, ev. 398. ♦ (Prin Transilv.; despre ciuperci) Otrăvitor. cf. alr ii 6 405/172, 219. 2. Care denotă lipsă de rațiune, de minte, necugetat (3), nechibzuit, nesocotit (3), absurd, prostesc, nebun (I 2); care depășește limitele obișnuitului (prin lipsă de chibzuință); p. ext. exagerat de mare, foarte mare, foarte mult, foarte intens. Li să părea că cu nebuneasca lor vitejie, cu această puțină oaste a lor vor birui. Ist. ț. r. 19, cf. 18. Spre vînt a știupi și piatra la deal a pohîrni aieve lucru nebunesc este. cantemir, Ist. 327. Ca aceastea nebunești grăiia răspunsuri. r. greceanu, cm ii, 40, cf. 27. În scurtă vreme s-au rădicat acea cheltueală nebunească a straielor (sfîrșitul sec. xviii). let. iii, 262/16, cf. lb. Purtarea cînelui fieștecine o poate socoti nebunească. drăghici, r. 147/16. Carol al XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei, dar nebuneasca lui sumeție se sfărîmă în sfîrșit de statornica cumpănire a lui Petru I. negruzzi, s. i, 177, cf. polizu, pontbriant, d., costinescu. Alergătură nebunească. lm. După cîte cheltuieli nebunești ce ai făcut, nu-ți mai rămîn mulți bani sunători. caragiale, o. ii, 255. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc. macedonski, o. i, 168, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CONTEMP. 1948, nr. 108, 3/1. Mi-a venit deodată un gînd nebunesc: să te insult, să-ți spun minciuni, ca să văd cum reacționezi. demetrius, c. 54, cf. zanne, p. ii, 738. ◊ (Regional) Mere nebunești = varietate de mere foarte mari, „roșii pe față și cu gust dulce aspru”. cf. h x 395, șez. v, 43, xv, 69, BULET. GRĂD. BOT. I, 77. – pl.: nebunești. – Nebun + suf. -esc.
29. [DLR - tomul X] NEBUNI vb. IV. = înnebuni. 1. Intranz. și refl. (Învechit) A se face rău, dușmănos; a se mînia, a se îndîrji (contra cuiva), a se învrăjbi; a se răzvrăti. Prespre măsură învrăjbiia ei (m-a m turbat spre ei n. test. 1648, nebunindu-mă asupra lor biblia 1688). cod. vor. 76. Cărtularii și domnii iudeești înșelară-se și nu înțeleaseră și de pizmă topiia-se și nebuniia. coresi, ev. 416. Să nebuniia la ușile cetății și să sprijinia întru mînile lui și cădea pră ușăle cetății și balele lui cura preste barba a lui. biblia (1688), 2122/9. Toți să îndrăciră de să nebuniră. anon. cantac., cm i, 161. Nebunindu-se întru sine tiranul cel fără de minte. mineiul (1776), 74r2 /36. Se nebuniseră și îi țineau cu ostaș, legați ca să îi ducă în cule. gorjan, h. iv, 21/6. 2. Tranz. (Popular) A face să-și piardă dreapta judecată, a scoate din minți; a strica din punct de vedere moral, a corupe; a prosti, a năuci (1); a înnebuni. Curviia amu pre preamîndru Solomon, spre a idolilor jărtvă, nebuni-l. coresi, ev. 543. Că acealea multora le-au făcut farmece și pre ibovnicii lor pre unii i-au nebunit iară pre alții i-au și omorît (a. 1691). gcr i, 291/28. Lume zisă: dar nu sînt înțâleaptă? – Înțăleaptă, di n-ar nebuni pre niminea înțălepciune ta. cantemir, ap. gcr ii, 95/14. Pre dînsa mai mult decît mai înainte au nebunit-o băutura. aethiopica, 33r /11, cf. lb. Barbatu m-o nebunit. șez. iv, 232. Dragostea te nebunește. reteganul, tr. 119. Umblă dracul ca nebun, Pe cine să-l nebunească, Pe hîda să o pețească. bud, p. p. 56. Goronul ține nebunul; Nebunul nebunește oamenii (Butea). gorovei, c. 36. ◊ Expr. (Familiar) Nu mă nebuni!, exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. Ăsta e ăl care scrie la „Vocea Patriotului Naționale”. – Nu mă nebuni! caragiale, o. vi, 51, cf. 49. ◊ Refl. De n-ar fi viță și prun, Omul n-ar mai fi nebun, Dar vița și prunul este, Omul de se nebunește. RETEGANUL, CH. 71. 3. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun (I 4); (cu sens atenuat) a se zăpăci, a se năuci (1); a înnebuni. Tătarăi ponoslăiesc grecilor pentru că zic că nu poate să fie bozu ca aceala carile să poată faci pre om să nebunească. herodot (1645), 232, cf. 337. Un țeran ce nebunisă de cap au fost strigînd în gura mare. ureche, let. i, 137/27. De va nebuni..., de vreme ce pre nebun nu-l pot certa trupeaște, va schimba certarea lui pre bani. prav. 267, cf. st. lex. 171v1 /17. Iar unii dintr-a-celi bătăi au și nebunit de-u rămas nebuni. NECULCE, L. 119, cf. ANON. CAR., MAN. GOTT. Ea nebunise; au dus-o la Golia. negruzzi, s. i, 32. Dac-ai muri tu, eu aș nebuni ori aș muri și eu. eminescu, n. 9. Cine m-ar fi văzut fugind pe uliță... ar fi crezut că am nebunit, f (1903), 16. Cînd vezi vîrtej, să fugi de el, că de dă peste tine, nebunești. șez. vi, 62. Dau să le vorbească, dar în deșert, căci nu aveau cu cine; împăratul și împărăteasa nebuniseră. reteganul, p. iv, 49, cf. bud, p. p. 76. ♦ Refl. Ahileu au obosăt, s-au nebunit de durere (a. 1802). gcr ii, 196/14. (Expr.; familiar) A se nebuni după cineva (sau ceva) = a-i plăcea cineva (sau ceva) foarte mult, a nu mai putea după... Ce vorbiți împreună?... Ian spuneți-mi și mie, că mă nebunesc după cabazlîcuri. alecsandri, t. 188. (Intranz.) Feciorul împăratului nebunea după fata moșneagului. șez. v, 66. Mîndruluț cu păr sucit, După tine-am nebunit. bud, p. p. 34. – prez. ind.: nebunesc. – v. nebun.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL