1. [DEX '09] NĂZUI, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde către ceva; a aspira, a râvni. ♦ Refl. și intranz. (Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca. 2. (Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoința, îndurarea cuiva. 3. (Înv. și reg.) A se îndrepta, a se duce spre..., a ținti să ajungă la... – Et. nec. Cf. magh. néz.
2. [MDA2] năzui [At: VARLAAM, C. 451 / V: (reg) niz~ / Pzi: ~esc, (pop) năzui / E: mg néz] 1 vi (Înv; udp „la”, „spre”, „către”, „în”) A se îndrepta spre cineva după ajutor. 2 vi A apela la sprijinul, la bunăvoința etc. cuiva. 3 vi A căuta refugiu, adăpost la cineva sau undeva. 4 vi (Îrg) A se îndrepta spre... 5 vi A ținti să ajungă la... 6 vi A tinde cu stăruință către ceva. 7 vi A râvni la ceva. 8-9 vir (Mol; Trs) A încerca. 10-11 vir A se strădui. 12-13 vir A îndrăzni.
3. [CADE] NĂZUI (-uesc) vb. tr. și intr. 1 †A recurge, a apela la ajutorul, la protecția cuiva, a căuta scăpare pe lîngă cineva: dac’ar fi pretutindene tot asemene judecători... cei ce n’au dreptate n’ar mai ~ în veci... la judecată (CRG.) ¶ 2 †A-și îndrepta pașii undeva, a căuta să ajungi undeva: de toți ai săi părăsit și... rănit fiind... au năzuit la o casă aproape (CANT.); pe călătorul strein ce năzuește la casa ta, nu-l goni și depărta (PANN) ¶ 3 A fi stăpînit de gîndul, de dorul de a dobîndi ceva, de a ajunge la ceva, a tinde, a aspira: ea aținea asupră-mi o privire așa de magnetică, încît toate simțurile mele năzuiau spre dînsa (GN.) [comp. vsl. nazyvali].
4. [DEX '98] NĂZUI, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu străduință către ceva; a aspira, a râvni. ♦ Refl. și intranz. (Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca. 2. (Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoința, îndurarea cuiva. 3. (Înv. și reg.) A se îndrepta, a se duce spre..., a ținti să ajungă la... – Et. nec. Cf. magh. néz.
5. [DLRLC] NĂZUI, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu putere și stăruință către ceva, a aspira, a rîvni, a dori stăruitor ceva, a ținti la ceva. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători... cei ce n-au dreptate, n-ar mai năzui în veci și în pururea la judecată. CREANGĂ, A. 150. La asemenea viață, volnică și voinicească se prinseră a năzui cu dor toți romînii din Ardeal. ODOBESCU, S. III 524. ♦ Refl. (Regional, în forma nizui) A se strădui, a se munci. Nime n-ar putea zice că Ganul țiganul nu era om cuminte, căci el și ca om sărac totuși s-a nizuit să aibă familie. RETEGANUL, P. III 60. ♦ (Învechit) A se îndrepta către cineva cerîndu-i ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, la bunăvoința cuiva. Îi spuse toată șiretenia... omului ce năzuia la mila lor. ISPIRESCU, L. 123. Unii se dau prinși la dușman, la mila lui năzuiesc. NEGRUZZI, S. I 130. După ce se văzu scăpătat cu totul din starea sa cea bogată, năzui pe la prietenii săi, ca să îl ajute. GORJAN, H. IV 66. 2. A se îndrepta..., a se duce spre..., a ținti să ajungă la... Trei avioane mari apărură din direcția în care năzuia convoiul. SADOVEANU, M. C. 105. Porniserăm din văi adînci Și ne tîram acum pe brînci Să nu ne prind-Osman de veste Că năzuim la deal spre creste. COȘBUC, P. II 39. Năzuiește pîn’la stele, fă-te tot și tot mai mare. HASDEU, R. V. 123. – Variantă: nizui vb. IV.
6. [Șăineanu, ed. VI] năzuì v. 1. a tinde la, a aspira: a năzui la domnie; 2. a recurge, a apela: unii se dau prinși la dușmani, la mila lui năzuesc NEGR. [Slav. NAZYVATI, a invoca].
7. [MDA2] nizui v vz năzui
8. [CADE] NIZUI (-uesc) vb. refl. Trans. A se strădui: el și ca om sărac, totuși s’a nizuit să aibă o familie (RET.) [ung. n é z n i].
9. [DLRLC] NIZUI vb. IV v. năzui.
10. [Scriban] năzuĭésc v. intr. (vsl. na-zyvati, a invoca, d. zvati-zovon, a chema, a striga; sîrb. nazivati, nazvati, a chema, a dori). Vechĭ. Recurg, apelez: a năzuĭ la mila cuĭva. Azĭ. Tind, aspir: a năzui la domnie. – În Trans. mă nizuĭesc.
11. [Scriban] nizuĭésc V. năzuĭesc.
12. [DOOM 3] năzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năzuiesc, 3 sg. năzuiește, imperf. 1 năzuiam; conj. prez. 1 sg. să năzuiesc, 3 să năzuiască
13. [DOOM 2] năzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năzuiesc, imperf. 3 sg. năzuia; conj. prez. 3 să năzuiască
14. [MDO] năzui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năzuiesc, conj. năzuiască)
15. [IVO-III] năzuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
16. [DER] năzui (-uesc, năzuit), vb. – 1. A se adăposti, a se refugia. – 2. A se îndrepta către, a se adresa. – 3. A-și îndrepta privirile, a aspira, a pretinde. – 4. A solicita, a implora. Sl. nazyvati „a invoca” (Cihac, II, 214; Tiktin), cf. sb., cr. naz(i)vati „a dori”. – Der. năzuință, s. f. (aspirație, pretenție; dorință); nizui, vb. refl. (Trans., a se osteni, a se strădui), prin intermediul mag. nézni; nizuință, s. f. (Trans., aspirație, țel).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL