1. [MDA2] năvrăpitură sf [At: CANTEMIR, IST. 226 / Pl: ~ri / E: năvrăpi + -tură] 1-2 (Înv) Atac (neașteptat).
2. [Scriban] năvrăpitúră f., pl. ĭ. Sec. 17-18. Năvală, atac.
3. [DLRLV] NĂVRĂPITURĂ s. f. (Mold.) Atac. Deci Hameleonul, după ce dulăilor amuțăturile și năvrăpiturile pre cît mai mult putu întărîtă, pre crocodil pre cît mai rău și mai vrăjmaș știu îl ațîță. CANTEMIR, IST. Etimologie: năvrăpi + suf. -tură. Vezi și năvrap, năvrăpi, năvrăpitor. Cf. o ș t o r o m.
4. [DAR] năvrăpitură s.f. (înv.) atac (neașteptat).
5. [DLR - tomul X] NĂVRĂPITURĂ s. f. (Învechit) Atac (neașteptat). cf. CANTEMIR, IST. 226, TDRG, SCRIBAN, D. – pl.: năvrăpituri. – Năvrăpi + suf. -tură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL