1. [MDA2] năvrăpitor sm [At: CANTEMIR, HR. 18 / V: ~riu, ne~ / Pl: ~i / E: năvrăpi + -tor] (Înv) 1 Năvălitor (1). 2 Uzurpator.
2. [MDA2] năvrăpitoriu sm vz năvrăpitor
3. [MDA2] nevrăpitor sm vz năvrăpitor
4. [DLRLV] NĂVRĂPITOR s. m. (Mold.) Năvălitor. Aceștia aceiași romani sînt care, după ce latinii cu amăgeală apucasă Țarigradul de la greci, împotriva năvrăpitoriului Balduin, biruitoare arme au purtat. CANTEMIR, HR. Etimologie: năvrăpi + -suf. -tor. Vezi și năvrap, năvrăpi, năvrăpitură. Cf. n ă v r a p.
5. [DAR] năvrăpitor, năvrăpitori, s.m. (înv.) năvălitor, agresor; uzurpator.
6. [DLR - tomul X] NĂVRĂPITOR s. m. (Învechit) Năvălitor, agresor; uzurpator. Aceștia aceiași romani sînt care, după ce latinii cu amăgeală apucasă Țarigradul de la greci, împotriva năvrăpitoriului Balduin, biruitoare arme au purtat. CANTEMIR, hr. 18, cf. BARONZI, L. 115, DDRF. – pl.: năvrăpitori. – Și: năvrăpitoriu, nevrăpitor (baronzi, l. 126) s. m. – Năvrăpi + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL