1. [DEX '09] NAVIGATOR, -OARE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.
2. [MDA2] navigator, ~oare [At: CR (1829), 204 2/2 / V: (îvr) ~oriu / Pl: ~i, ~oare / E: fr navigateur] 1 smf Persoană care întreprinde călătorii lungi pe mare în scopuri științifice, comerciale etc. 2 smf Persoană care este pricepută în tehnica navigației. 3 smf Persoană care conduce o navă (1). 4-5 smf, a (Persoană) care face parte din echipajul unei nave (1). 6-7 smf, a (Pgn) (Persoană) care călătorește pe apă. 8-9 smf, a (Persoană) care face parte din echipajul unei aeronave.
3. [CADE] *NAVIGATOR I. sm. ⛵ Cel ce face călătorii îndepărtate pe mare. II. adj. Care se îndeletnicește mai ales cu navigația [fr.].
4. [DLRLC] NAVIGATOR, -OARE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se îndeletnicește în mod obișnuit cu navigația, care conduce o navă sau face parte din personalul unei nave (v. corăbier, marinar); p. ext. persoană care călătorește pe mare. Îndrăznețul navigator se strecoară între Scylla și Charybda. BOGZA, C. O. 49. Ai... o înfățișare de navigator. SEBASTIAN, T. 91. 2. (Uneori determinat prin «aerian») Membru al echipajului unei aeronave.
5. [DN] NAVIGATOR, -OARE s.m. și f. 1. Persoană care face călătorii lungi pe mare; marinar. 2. Membru din echipajul unei aeronave care dirijează exclusiv navigația. [Cf. it. navigatore, fr. navigateur, lat. navigator].
6. [MDN '00] NAVIGATOR, -OARE s. m. f. 1. marinar. 2. membru din echipajul unei (aero)nave care dirijează navigația. (< fr. navigateur, it. navigatore)
7. [Șăineanu, ed. VI] navigator a. dedat navigațiunii: popor navigator. ║ m. cel ce face călătorii lungi pe mare.
8. [Scriban] navigatór, -oáre adj. (lat. navigator). Dedst navigațiuniĭ: Fenicieniĭ eraŭ un popor navigator. S.m. Om priceput în navigațiunea maritimă saŭ care a făcut lungĭ călătoriĭ: Diaz a fost un îndrăzneț navigator.
9. [MDA2] navigatoriu, ~ie a vz navigator
10. [DOOM 3] navigator s. m., pl. navigatori
11. [DOOM 2] navigator s. m., pl. navigatori
12. [GTA] NAVIGATOR a) membru al echipajului unei aeronave care dirijează exclusiv navigația; b) în aviația militară ofițerul navigator are ca sarcină dirijarea avioanelor, de la sol sau în zbor, pentru ajungerea acestora la obiectiv/țintă sau într-un anumit punct. Ofițerul navigator cu dirijarea este un component al unei echipe de luptă dintr-un punct de comandă al unei unități de aviație de vânătoare sau de vânătoare-bombardament, care răspunde de dirijarea aeronavelor de luptă proprii și coducerea acestora într-o poziție favorabilă de deschidere a focului asupra obiectivelor inamice. Dirijarea se execută pe baza datelor de radiolocație existente despre avioanele inamice și cele proprii prin intermediul stației de radi-emisie-recepție, acordată pe același canal de lucru cu cel al aeronavelor de luptă. Ofițerul navigator de bord este component al echipajului unei aeronave cu mai multe motoare (bombardament sau transport). Răspunzând de navigația aeronavei între punctele ordonate ale misiunii.
13. [DE] HENRIC NAVIGATORUL (HENRIQUE [ẽrikə] O NAVEGADOR) (1394-1460), prinț portughez. Fiul regelui Ioan I. A întemeiat un observator și o școală de navigație la Sagres, reședința sa. Începând din 1418, a organizat numeroase expediții de explorare a țărmului de NV al Africii, folosind în acest scop caravela.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL