1. [MDA2] nătăraucă af [At: DONICI, F. II, 13/10 / Pl: ? / E: nătărău + -aucă] (Rar) Femeie proastă.
2. [CADE] NĂTĂRĂU adj. și sm. NĂTĂRAUCĂ (pl. -ce) sf. Neghiob, tîmpit, nătîng: Și-o femeie simțitoare, de-o lua un nătărău, Ori un simțitor o proastă, nu poate fi alt mai rău (PANN); mai bine la pagubă cu un deștept decît la cîștig cu un nătărău (ZNN.); am fost un nătărău pîn’acum, de ți-am suferit obrăzniciile și nebuniile (ALECS.); Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vr’o muscă nătăraucă prinzînd iute împungea (DON.) [‡netare „slab, fără putere”].
3. [DLRLC] NĂTĂRĂU, -AUCĂ, nătărăi, -auce, adj. (Adesea substantivat) Prost, mărginit la minte, neghiob, netot, nătîng (1). Am văzut și buni și răi, Și cu duh și nătărăi. ALECSANDRI, T. I 95. Nu știe nătărăul că un purice viu face mai mult decît Napoleon mort! NEGRUZZI, S. I 212. Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vro muscă nătăraucă prinzînd iute împungea. DONICI, la CADE. Copiii ce beu adeseori vin pierd încet-încet simțirea și se fac nătărăi. DRĂGHICI, R. 29.
4. [DOOM 3] nătăraucă (rar) (desp. -rau-) s. f., g.-d. art. nătăraucei; pl. nătărauce
5. [DOOM 2] nătăraucă (rar) (-rau-) s. f., g.-d. art. nătăraucei; pl. nătărauce
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL