1. [DEX '09] NARAȚIUNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) narație s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.
2. [MDA2] narațiune sf [At: HELIADE, O. II, 64 / V: (înv) ~ație / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr narration, lat narratio, -onis] 1 Expunere a unui fapt, a unui eveniment sau a unui șir de fapte sau de evenimente, într-o desfășurare gradată Si: istorisire, povestire. 2 Parte a unui discurs care cuprinde expunerea faptelor.
3. [CADE] *NARAȚIUNE sf. 1 📝 Povestire istorică sau poetică ¶ 2 📖 Partea unui discurs în care oratorul expune faptele ¶ 3 🖋 Povestirea unui fapt, ca lucrare de stil dată școlarilor de făcut [fr.].
4. [DEX '98] NARAȚIUNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare a unui fapt, a unui eveniment sau a mai multor fapte sau evenimente într-o desfășurare gradată (și în formă literară); povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) narație s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.
5. [DLRLC] NARAȚIUNE, narațiuni, s. f. Relatare, expunere a unui fapt, a unui eveniment; povestire, istorisire (caracteristică mai ales genului epic). Își ilustra narațiunea cu gesturi, strîmbături și schimbări de glas caraghioase. VLAHUȚĂ, O. AL. II 69. – Variantă: (învechit) narație (RUSSO, O. 52) s. f.
6. [DN] NARAȚIUNE s.f. Povestire, istorisire. ♦ Parte a unui discurs în care oratorul expune faptele. [Pron. -ți-u-, var. narație s.f. / cf. lat. narratio, fr. narration].
7. [MDN '00] NARAȚIUNE s. f. povestire, istorisire. ◊ parte a unui discurs cuprinzând expunerea faptelor. (< fr. narration, lat. narratio)
8. [Șăineanu, ed. VI] narați(un)e f. 1. expunere istorică sau poetică; 2. partea discursului ce conține expunerea faptelor.
9. [Scriban] * narațiúne f. (lat. narratio, -ónis). Acțiunea de a nara. Lucru narat, povestire. Partea care conține expunerea faptelor într’un discurs. – Și -ație.
10. [DEX '09] NARAȚIE s. f. v. narațiune.
11. [MDA2] narație sf vz narațiune
12. [DN] NARAȚIE s.f. v. narațiune.
13. [DOOM 3] narațiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiunii; pl. narațiuni
14. [DOOM 2] narațiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiunii; pl. narațiuni
15. [MDO] narațiune (i-u)
16. [MDTL] NARAȚIUNE (< fr. narration < lat. narratio, povestire) Mod de exprimare propriu genului epic, povestire a unor întîmplări reale sau imaginare. Narațiunea poate fi în proză [schița, nuvela, romanul, basmul (v.) etc.] și în versuri [fabula, balada, epopeea (v.) etc.]. Spre deosebire de descriere, al cărei obiect este situat în spațiu, obiectul narațiunii îl formează desfășurarea în timp a faptelor, într-o succesiune de momente, unele mai importante – momente principale – altele mai puțin importante; de aici caracterul ei de modalitate literară temporală, adică nararea unor evenimente aranjate în desfășurarea lor în timp, din care rezultă un anumit ritm în succesiunea și organizarea faptelor narate. Narațiunea poate exista ca o compunere de sine stătătoare (balada, poemul, epopeea, în versuri; schița, nuvela, romanul etc., în proză), fie ca parte integrantă într-o altă compoziție: oratorică, dramatică, istorică etc. Raportată la viață, narațiunea apare nu ca o copie fidelă a realității, ci ca o plăsmuire veridică a acesteia. Pe baza unor criterii felurite s-au încercat diferite clasificări ale literaturii, ca, de exemplu, după formă, narațiune în versuri sau proză; după raportul narator-operă, în subiectivă și obiectivă; după conținutul operei, narațiune științifică, istorică, umoristică, realistă, narațiune descriptivă. Datorită însă interferenței a diferite elemente într-o narațiune, asemenea diferențieri întîmpină unele dificultăți.
17. [MDTL] NARAȚIUNE (< fr. narration < lat. narratio, povestire) Povestire a faptelor care fac obiectul discursului. Cerințe esențiale ale narațiunii sînt: claritatea, căci, așa cum arată și Cicero, în De oratore, o narațiune lipsită de claritate întunecă întregul discurs, și verosimilitatea care contribuie la scoaterea în evidență a adevărului. Împreună cu confirmarea și respingerea, narațiunea face parte din tratare. Înainte de desfășurarea argumentelor, este necesară povestirea faptelor la care ele se referă. De regulă, narațiunea este plasată înaintea confirmării și respingerii. De multe ori, oratorii cred că e mai potrivit să amestece faptele narate cu argumentele, așa că nu se poate face o demarcație precisă între narațiune, confirmare și respingere.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL