1. [MDA2] naracliță sf [At: (a. 1588) CUV. BĂTR. I, 197/8 / V: ~caviță, ~cvițe sfp, nareclețe sfp, năraclețe sfp, năr~, nărăc~ / Pl: ~țe / E: slv нарѧквица] (Înv, mpl) Fiecare dintre cele două bucăți de stofă cusute cu fir cu care se strâng mânecile stiharului, purtate de preot în timpul cât oficiază slujba Si: rucaviță.
2. [CADE] NARACLIȚĂ (pl. -țe) sf. 👕 ⛪ Rucaviță, mînecar, mînecuță [vsl. narakvica].
3. [Șăineanu, ed. VI] naracliță f. ornat bisericesc ce se îmbracă pe braț. [Rus. NARAKVIȚA, din slav. RÕKA, mână]. V. rucaviță.
4. [Scriban] narácliță și -ácviță V. rucaviță.
5. [MDA2] naracaviță sf vz naracliță
6. [MDA2] naracvițe sfp vz naracliță
7. [MDA2] nareclețe sfp vz naracliță
8. [MDA2] năraclețe sfp vz naracliță
9. [MDA2] năracliță sf vz naracliță
10. [MDA2] nărăcliță sf vz naracliță
11. [Scriban] rucáviță f., pl. e (rus. rukavica, mănușă. V. rocodele). Pl. Mînecuțe preuțeștĭ întrebuințate în oficiŭ. – Vechĭ și narácliță și -ácviță (vsl. naronkvica și narakvica). V. mitenă.
12. [DER] naracliță (-e), s. f. – Mînecă la costumul preoțesc. Sl. narąkvica (Tiktin). Sec. XVI, înv.
13. [D.Religios] naracliță, naraclițe s. f. (Înv., mai ales la pl.) Obiect de îmbrăcăminte preoțesc în formă de manșetă, care se poartă peste mâneci; rucaviță. [Var.: naracviță s. f.] – Din sl. narakvița.
14. [DAR] naracliță, naraclițe, s.f. (înv.; mai ales la pl.) obiecte bisericești; rucavițe (care se îmbracă pe braț).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL