1. [DEX '09] NĂPRUI, -IE, năprui, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) prost, idiot. – Et. nec.
2. [MDA2] năprui, ~e smf, a [At: COȘBUC, P. I., 272 / Pl: ~ / E: nct] (Reg) 1-2 (Om) prost. 3-4 (Om) țicnit.
3. [DLRLC] NĂPRUI, -IE, năprui, adj. (Regional) Prost, idiot. Cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. COȘBUC, P. I 272.
4. [DOOM 3] năprui (reg.) (desp. nă-prui) adj. m., s. m., pl. năprui; adj. f., s. f. năpruie, pl. năprui
5. [DOOM 2] năprui (reg.) (nă-prui) adj. m., s. m., pl. năprui; adj. f., s. f. năpruie, pl. năprui
6. [DLR - tomul X] NĂPRUI, -IE adj. (Regional; și substantivat) (Om) prost, idiot, nătîng (I 1). Cum era puțin năprui, Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe, coșbuc, p. i, 272. Bună-ziua, măi Istrate. – Doi boboci de rață, frate. – Măi Istrate, tu ești surd? – Mai trecu unu c-un cîrd. – Bală-te Dumnezeu, năprui. – Nițică cînepă ziceam să-mi pui. zanne, p. vi, 168. Bună ziua, lele Floare! – La Stan cu demîncare... – Hei, bată-te de năpruie! – Cînipă zicea să puie. RĂDULESCU-CODIN, 52, cf. PAȘCA, GL., BUL. Fil. ii, 290. ♦ Zănatic, țicnit, într-o ureche. Cf. scl 1963, 17. – pl.: năprui. – Etimologia necunoscută.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL