1. [DEX '09] NĂCLĂIALĂ, năclăieli, s. f. Faptul de a (se) năclăi; (concr.) substanță cleioasă, grasă, murdară (care năclăiește). [Pr.: -clă-ia-] – Năclăi + suf. -eală.
2. [MDA2] năclăială sf [At: PAMFILE, J. II, 156 / P: ~clă-ia~ / Pl: ~ieli / E: năclăi + -eală] 1 Năclăire (1). 2 (Ccr) Substanță grasă, cleioasă, murdară, care năclăiește (1). 3 Stare de murdărie datorată năclăirii (2).
3. [DOOM 3] năclăială (desp. nă-clă-) s. f., g.-d. art. năclăielii; pl. năclăieli
4. [DOOM 2] năclăială (nă-clă-) s. f., g.-d. art. năclăielii; pl. năclăieli
5. [DLR - tomul X] NĂCLĂIALĂ s. f. 1. Îmbibare cu o substanță grasă, cleioasă, murdară; năclăire. cf. lb, COSTINESCU. 2. (Concretizat) Substanță grasă, cleioasă, murdară (care năclăiește 1). Era o năclăială pe drum. pamfile, j. ii, 156. ♦ Stare de murdărie (cu substanțe grase, cleioase). Erau plini de gaz și de ulei pe cămașă și pe pantaloni... degeaba-i spală și le freacă hainele, că nu-i chip să-i mai scoată din năclăiala în care ajunseră. v. rom. ianuarie 1957, 31. – Năclăi + suf. -eală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL