1. [MDA2] muștereu sn vz mușteriu
2. [DLRLC] MUȘTEREU s. m. v. mușteriu.
3. [DEX '09] MUȘTERIU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.
4. [MDA2] mușteriu sm [At: LET. III, 247/2 / V: (îrg) ~reu / Pl: ~ii / E: tc müșteri] 1 (Înv) Cumpărător la o licitație. 2-3 (Pex) Persoană care cumpără (în mod obișnuit) de la un magazin, de la un negustor etc. Si: cumpărător. 4 (Pex) Persoană care consumă ceva într-un local public Si: client.
5. [DEX '98] MUȘTERIU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.
6. [DLRLC] MUȘTERIU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. Și-au stricat unul altuia prețurile, și-au furat mușteriii. GALAN, Z. R. 259. Eu i-am fost totdeauna cel dintîi mușteriu al lui. SADOVEANU, B. 97. Micul negustor își servește mușteriii cu o îndemînare care mă uimește. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. – Variantă: (regional) muștereu (CREANGĂ, A. 97, CONTEMPORANUL, I 509, NEGRUZZI, S. II 234) s. m.
7. [Șăineanu, ed. VI] mușteriu m. cumpărător, client: bani să fie, mușterii nu lipsesc AL. [Turc. MUȘTERI].
8. [Scriban] mușteríŭ m. (turc. ar. mušteri, d. ar. šira, ištíra, cumpărătură; ngr. musteris, bg. sîrb. mušteríja). Vechĭ. Cel ce oferă maĭ mult la mezat. Azĭ. Client la prăvălie, la trăsură, la barcă ș. a. Fig. Iron. Hoț: ține-țĭ bine geamantanu, că’ndată se găsește un mușteriŭ. – Și -iríŭ, ĭar în nord -eréŭ.
9. [DOOM 3] mușteriu (înv., fam.) s. m., art. mușteriul; pl. mușterii, art. mușteriii (desp. -ri-ii)
10. [DOOM 2] mușteriu (înv., fam.) s. m., art. mușteriul; pl. mușterii, art. mușteriii (-ri-ii)
11. [MDO] mușteriu
12. [IVO-III] mușteriu, -rii.
13. [DER] mușteriu (mușterii), s. m. – Client. – Mr. muștiri, megl. muștiriiă. Tc. (arab.) mușteri (Miklosich, Etym. Wb., 205; Loebel 67; Lokotsch 1522), cf. ngr. μουστερής, bg. mušterija.
14. [Argou] mușteriu, mușterii s. m. 1. cumpărător, client. 2. (intl.) victimă a unui infractor.
15. [DLR] MUȘTEREU s. n. v. mușteriu.
16. [DLR] MUȘTERIU s. m. 1. (Învechit) Cumpărător la un mezat, la o licitație etc. Atunce au găsit muștereu și pentru Visternicia cea mare (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 247/2. Nu s-au găsit mușterei să ieie menzilurile pentru scumpetea cailor (a. 1804). URICARIUL, I, 30, cf. IV, 140/19. La cea din urmă strigare au rămas atît ocnile cit și vămile asupra dumnealui vist. Ioan Mosh, mușteriu carele au dat prețu cel mai mult (a. 1811). DOC. EC. 129. Deacă nu să va găsi muștereu ca să dea același preț . . . , atuncea ceea ce lipseaște să va împlini de la dînsul. PRAVILA (1814), 63/25. De va da alt muștereu ceea ce a dat epitropul, acela să protimiseaște. ib. 92/1. Pe toată ziua vin cîte doi, trei mușterii ca să ia moșiile cu arendă îndoită. FILIMON, O. I, 193, cf. 238. 2. P. e x t. Persoană care cumpără (în mod obișnuit) de la un magazin, de la un negustor etc. sau consumă ceva într-un local public; client. V. c u m p ă r ă t o r. M-a[u] rugat ca să-i dau mușteriu acela al meu ca să-i dea dum[nealu]i rachiu (a. 1806). FURNICĂ, I. C. 244. Nu trebuie să vă stricați cu niște mușterii ca noi. Săptămînă viitoare o să tîrguim de nuntă. PR. DRAM. 251. Tot muștereul crede că dă pe vin parale. NEGRUZZI, S. II, 234. Crîșmărița cea frumoasă . . . se roagă să n-o zăbovim, că mai are și alți mușterei. CREANGĂ, A. 97. A doua zi, moș Nichifor a pornit înapoi cu alți mușterii. id. P. 136, cf. 309. Prăvălia gemea de mușterii, care își luau aperitivul și mezelicuri pentru dejun. CARAGIALE, O. III, 152. Pe tăvița de mucava, micul negustor își servește mușterii cu o îndemânare care mă uimește. VLAHUȚĂ, O. A. II, 84. Judecățile negustorilor cu mușteriii lor sau între dînșii . . . se făceau mai de obicei înaintea . . . starostelui breslei respective. N. A. BOGDAN, C. M. 45. Eram singurul mușteriu în ziua aceea. BASSARABESCU, S. N. 25. N-avea alături vreun mușteriu cu care să tăifăsuiască. REBREANU, R. I, 63, cf. II, 56. Negustorul aruncă în lungul străzii deșarte strigătul vînzătorilor de castane coapte, strigăt ce . . . oprește în jurul plitelor calde mușterii rebegiți. CAZIMIR, GR. 15. Țudic își spuse cu amar că și mușteriul acesta a vrut să ceară o marfă care lipsește. C. PETRESCU, R. DR. 297. Eu i-am fost totdeauna cel dintîi mușteriu al lui. SADOVEANU, B. 97. Cu degetele răschirate, arăta spre mușteriii lui din prăvălie. id. O. V, 588. Birtașul moțăia după tejghea, în așteptarea mușteriilor. BENIUC, M. C. I, 89. S-au luptat și s-au dușmănit între ei ca lupii: și-au. stricat unul altuia prețurile, și-au furat mușteriii. GALAN, Z. R. 259. În seara ceea se nimerise ca sala aproape să nu-i încapă pe toți mușteriii acestui local. V. ROM. martie 1955, 193. Ca să nu-ți plece muștereul din prăvălie pînă nu va tîrgui, bate în prag sau sub prag o potcoavă. ȘEZ. XII, 166, cf. ALR II 3 641. La masa gată se adună mulți mușterii. ZANNE, P. III, 647. Marfa să fie bună, mușteriii nu lipsesc. id. ib. V, 401. ◊ (Prin extensiune) Găsit loc minunat în express, care nu are mușterii mulți. CARAGIALE, O. VII, 397. (Ironic) Măi, da bun muștereu ți-ai găsit ! Și ți-o furat tot grîul ? Com. din TÎRGU NEAMȚ. – Pl.: mușterii. - Și: (învechit și regional) muștereu s. m. – Din tc. müșteri.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL