1. [DEX '09] MUȘAMA, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba.
2. [MDA2] moșmea sf vz mușama
3. [MDA2] mușama sf [At: ROSETTI-CAZACU, I.L.R. I, 334 / V: (reg) ~mea, ~moșamea / Pl: ~le / E: tc mușamma] 1 Țesătură de pânză impermeabilizată prin lăcuire pe una dintre fețe, utilizată în gospodărie, în ateliere, în industrie etc. pentru a proteja obiectele împotriva prafului, a apei, a murdăriei etc. 2 Bucată de mușama (1). 3 (Îe) A face un lucru (sau lucrurile) ~ A ascunde, a acoperi o faptă necinstită, urâtă, reprobabilă. 4 (Îe) A rămâne lucru ~ A rămâne lucru curat. 5 (Art.) Dans popular care se joacă la nunți, nedefinit mai îndeaproape Si: (reg) mânioasa. 6 Melodie după care se execută mușamaua (5).
4. [MDA2] mușamea sf vz mușama
5. [DLRLC] MUȘAMA, mușamale, s. f. Țesătură făcută impermeabilă prin lăcuire pe una din fețe, din care se fac învelitori de protecție contra prafului și a umezelii sau alte obiecte; obiect făcut dintr-o asemenea pînză. În jurul mesei rotunde, acoperită cu o mușama prietenele se așezau cu oftatul lor obișnuit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. Soldații alergau de colo pînă colo, unii aruncînd mușamale peste muniții, alții trăgînd de lanțuri caii. D. ZAMFIRESCU, R. 70. Pistoale alămite, cu mușamale-nvelite. TEODORESCU, P. P. 298. ◊ Expr. A face mușama = a cocoloși, a masca, a ascunde faptele urîte ale cuiva ca să nu le afle lumea. (Refl. pas.) Acum ne rămîne să ne păzim aici vro cîtăva vreme, pîn’ ce s-a face lucru mușama. ALECSANDRI, T. I 117.
6. [Șăineanu, ed. VI] mușamà f. 1. pânză ceruită: a face mușama, a acoperi sau cocoloși ceva: 2. Mold. horă după masa de cununie. [Turc. MUȘAMMA, lit. uns cu ceară (din ȘEM, ceară)].
7. [Scriban] mușamá f. (turc. mușama și mușamba care vine d. ar. müšemma, ceruit, d. šem, ceară; ngr. musamás). Pînză ceruită și lustruită de așternut pe masă ca față de masă saŭ nelustruită (polog) de acoperit marfa din care, din vapoare din vagoane ca să n’o ploaĭe pînă la punerea eĭ în magaziĭ. O horă numită și irmilic (V. irmilic). A face lucru mușama, a acoperi, a cocoloși o afacere ca să nu afle lumea.
8. [DOOM 3] mușama s. f., art. mușamaua, g.-d. art. mușamalei; pl. mușamale
9. [DOOM 2] mușama s. f., art. mușamaua, g.-d. art. mușamalei; pl. mușamale, art. mușamalele
10. [DER] mușama (mușamale), s. f. – 1. Țesătură cerată sau cauciucată. – 2. Mod de a da o aparență onestă sau de a ridica în slăvi un abuz sau o greșeală. – Mr. mușama, megl. mușămă. Tc. (arab.) mușemma „mușama” (Șeineanu, II, 265; Lokotsch 1512a), cf. sp. mojama, ngr. μουσαμᾶς, alb. müšman, bg. mušama. – Der. mușamat, s. n. (Arg., portofel), a cărui der. nu este clară (după Graur, BL, VI, 156, din țig. mus „braț”, prin intermediul unui *musimata „poșetă de mînă”); mușamaliza, vb. (a îngropa, a face uitată o problemă dezagreabilă).
11. [DTM] mușamaua v. mânioasa.
12. [Argou] a face mușama expr. (înv.) a mușamaliza; a ascunde o greșeală care ar trebui pedepsită.
13. [Argou] mușama s. f. sg. (intl.) 1. portofel. 2. buzunar.
14. [DLR] MUȘAMA s. f. 1. Țesătură de pînză impermeabilizată prin lăcuire pe una dintre fețe, utilizată în gospodărie, în ateliere, industrie etc. pentru a proteja obiectele împotriva prafului, a apei, a murdăriei etc.; bucată din acest material. Cf. ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 334. 2 1/2 coț mușam[a] (a. 1747). IORGA, S. D. XII, 45. Alte cheltuiele: mușamale și lumini (a. 1785). id. ib. VI, 188. 1 cort de ploaie de mușama verde (a. 1803). id. ib. XII, 146. Să-i zugrăvească chipul în taină pe mușama. PANN, E. I, 104/5. Un om cu cămașa neagră și unsă de strălucea ca o mușama. GANE, N. II, 38. Soldații alergau de colo pînă colo, unii aruncînd mușamale peste muniții, alții trăgînd de lanțuri caii. D. ZAMFIRESCU, R. 70. Marinarii veniră în grabă cu o mușama. DUNĂREANU, CH. 50. În jurul mesei rotunde, acoperită cu o mușama . . . , prietenele se așezau cu oftatul lor obișnuit. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. O făclie mare de ceară galbenă . . . ínvălită cu mușama. N. A. BOGdan, C. M. 179. Birjarul era o momiie de țoale și mușămăli. PETRESCU, L. II, 158. Închise carnetul cu scoarțe, de mușama vărgată. id. R. DR. 56. Catastife cu scoarțe de mușama. I. BOTEZ, B. I, 20. Pistoale alămite Cu mușamale-nvelite. TEODORESCU, R. P. 298. Lelița cu mușama n-are sara ce mînca. ȘEZ. XII, 142. ◊ F i g. Se întîmplase mai de mult un lucru îngrozitor, repede acoperit cu mușamaua ipocriziei noastre școlărești. I. BOTEZ, B. I, 100. ◊ E x p r. A face un lucru (sau lucrurile) mușama = a mușamaliza. Am scăpat de-acolo; acum ne rămîne să ne păzim aici vro cîtăva vreme, pîn' ce s-o face lucru mușama. ALECSANDRI, T. 401, cf. CIHAC, II, 598, DDRF. Vom pune să ticluiască un fel de cercetare și să facă lucrurile mușama. XENOPOL, ap. ȘIO II1, 226, cf. ZANNE, P. III, 252. A rămîne lucru mușama = „a rămîne lucru curat”. ZANNE, P. III, 252. 2. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodia după care se execută acest dans; (regional) mînioasa (II). Cf. SEVASTOS, N. 282. Ia, zi o „mușama”, Bratosine ! Și pe cînd lăutarul trăgea arcușul pe sacîz, Stoica Năvodaru se dădu lingă Pleșea și-i șopti ceva. SANDU-ALDEA, D. N. 198. Nimeni nu știa să joace mușamaua ca feciorii lelii Smaranda și fetele finii Bucure. PÎRVULESCU, C. 47, cf. PAMFILE, J. I, 17, VARONE, D. 118, H I 190, II 257, 323, VII 121, 361. Ceilulți întindeau a juca mușamaua. CR. III, 82. Din fluier zicea mușamaua și doba o bătea tot în trei pași. ib. IV, 50. – Pl.: mușamale și (popular) mușămăli. – Și: (regional) mușamea (VÎRCOL, V. 96), moșamea (CIAUȘANU, V. 180) s. f. – Din tc. mușamma.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL