1. [DEX '09] MURUIT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
2. [MDA2] muruit, ~ă a [At: SLAVICI, N. I, 20 / V: (reg) moroit / Pl: ~iți, ~e / E: murui1] 1 (D. pereți, pardoseli etc.; pex d. case) Lipit sau netezit cu muruială (1). 2 Văruit. 3 Colorat. 4 (Reg) Murdar (1).
3. [DEX '98] MURUIT, -Ă, muruiți, -te, adj. 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. (Reg.) Murdar, mânjit. – V. murui.
4. [DLRLC] MURUIT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Regional, despre pereți) Lipit cu lut. Șase bordeie muruite stăteau tupilate în fundul poienii. SADOVEANU, O. I 126. Un fulger scăpără și lumină pereții muruiți. id. ib. 139.
5. [DEX '09] MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.
6. [MDA2] moroi5 v vz murui
7. [MDA2] moroit, ~ă a vz muruit
8. [MDA2] murui2 vt [At: ODOBESCU, S. II, 514 / Pzi: ~esc / E: mur1 + -ui] (Nob) A zidi.
9. [MDA2] murui1 [At: HERODOT (1645), 43 / V: (reg) moroi / Pzi: ~esc și (reg) murui / E: cf ucr муровати] 1 vt A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă Si: a lipi, (reg) a mânji, a murlui (1), a măltări. 2 vt (Îrg) A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 3 vt (Îrg) A spoi cu var Si: a vărui. 4 vt (Reg) A trage o dungă neagră în jurul ferestrelor casei, în exterior. 5 vt (Îvr) A mâzgăli. 6 vt (Reg) A unge murdărind. 7 vt (Pex) A murdări. 8 vi (Buc) A face murdărie (1). 9 vi (Reg) A unge suprafața unui aluat cu muruială (8). 10 (Îrg) vt A spoi cu humă Si: a humui.
10. [DEX '98] MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. (Reg.) A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. (Reg.) A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.
11. [DLRLC] MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A acoperi pereții unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi, a vărui. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I 20. ♦ A astupa crăpăturile sau golurile mici din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A uda cu apă sau a unge cu ou, grăsime etc. suprafața unui aluat înainte de a-l băga în cuptor. (Refl. pas.) [Colacii] se muruiesc (se ung) cu muruială făcută din făină de grîu muiată în apă gălbuie. ȘEZ. V 138. 3. A unge cu ceva care murdărește, a mîzgăli. Mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II 148.
12. [Șăineanu, ed. VI] muruì v. a netezi pereții unei case. [Serb. MURA, humă].
13. [Scriban] muruĭésc v. tr. (sîrb. dial. mura, humă). Mold. Trans. Lipesc (spoĭesc) cu lut o casă țărănească. Murdăresc, mînjesc: a-țĭ murui mînile.
14. [DOOM 3] murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, 3 sg. muruiește, imperf. 1 muruiam; conj. prez. 1 sg. să muruiesc, 3 să muruiască
15. [DOOM 2] murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, imperf. 3 sg. muruia; conj. prez. 3 să muruiască
16. [MDO] murui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, conj. muruiască)
17. [DER] murui (-uesc, muruit), vb. – 1. A tencui, a zugrăvi, a drișcui. – 2. A (se) unge. – 3. A mînji, a murdări. Sb. mura „noroi” (Cihac, II, 206; Tiktin; Candrea). – Der. muruială, s. f. (tencuială, lipit cu lut).
18. [DRAM 2021] muruít, -ă, muruiți, -te, adj. (reg.) 1. Tencuit. 2. Murdar. – Din murui.
19. [DRAM 2015] muruit, -ă, muruiți, -te, adj. – (reg.) 1. Tencuit. 2. Murdar. – Din murui.
20. [DLRLV] MURUI vb. (Mold.) A mîzgăli, a murdări. O basnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii să o crează, cu condeiul hîrtia au muruit. CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. ucr. murovati. Cf. f e ș t e l i, i m a, m î z g ă i.
21. [DRAM 2021] muruí, muruiesc, v.t.r. (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui: „Unde-s căsâle cu pământ, să muruiește cu humă moale” (Bilțiu, 2009: 60). 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).
22. [DRAM 2015] murui, muruiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).
23. [DRAM] murui, muruiesc, vb. tranz. – 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi” (Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); Cf. ucr. murovati (DEX).
24. [DLR] MURUIT, -Ă adj. 1. (Despre pereți, pardoseli etc.; p. ext. despre case) Uns, lipit, netezit, fățuit cu muruială (2); (regional) spoit (cu var, humă), văruit. Și era frumos lucru o casă muruită în Sărăceni. SLAVICI, N. I, 20. Împrejurul cuptorului, la înălțimea obicinuită a unui scaun, se află un loc de șezut, din cărămidă, „muruit” . . . și, de asemenea, văruit. PRIBEAGUL, P. R. 26. Șase bordeie muruite stăteau tupilate în fundul poienii. SADOVEANU, O. I, 276. Un fulger scăpără și lumină păreții muruiți. id. ib. 139, cf. CHEST. II 214/3. ♦ A vopsi, a colora. Jirtva giuruită, în alb cu negru muruită, o pofti. CANTEMIR, IST. 143. 2. (Regional) Murdar (1). Cînd veni bărbat- său . . . și-și văzu țoala batjocorită și moroită ca vai de lume, se luă cu mîinile de păr. SĂM. IV, 766. – Pl.: muruiți, -te. - Și: (regional) moroít, -ă adj. – V. murui1.
25. [DLR] MURUI2 vb. IV. T r a n z. (Neobișnuit) A închide într-un zid, într-o zidărie; a zidi. O misterioasă stafie muruită și . . . un nepriceput meșter Manole. ODOBESCU, S. II, 514. – Prez. ind.: muruiesc. – Mur1 + suf. -ui.
26. [DLR] MURUI1 vb. IV. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică pereți, pardoseli etc.) A unge cu muruială (2), pentru a astupa crăpăturile sau găurile, a netezi cu lut și apă; a lipi, (regional) a mînji (2), a murlui (1), a măltări. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Femeile iau siga, o ard în foc și deleind-o apoi în apă, muruiesc cu dînsa casele. I. IONESCU, P. 39. „Lut” se numește argila amesticată cu alte elemente și frământată bine pentru a putea lipi sau murui cu ea. MÎNDRESCU, UNG. 31, cf. PAMFILE, J. III, 91. Se aflau într-un bordei destul de spațios, scobit prin malul pietros și muruit cu lut. CĂLINESCU, S. 719, cf. REV. CRIT. III, 161, com. BENIUC, CHEST. II 197/1, ALR II 3 395/64, ALRM II/I h 279, 280, A I 21, VI 26. ◊ R e f l. p a s. Cînd se apropie sărbătorile mari, se văruie în toate casele și se „muruiește” pe jos. PRIBEAGUL, P. R. 32. ♦ (Învechit și regional) A spoi cu humă (v. h u m u i) sau cu var (v. v ă r u i). Iaste fața [zidului] muruită cu albu var. HERODOT (1645), 43. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I, 20. Alții se adăposteau sub pămînt în bordeie muruite cu humă. SADOVEANU, O. XII, 295, cf. CHEST. II 374/18, A V 17. ♦ (Regional) A trage o dungă neagră în jurul ferestrelor casei (în exterior). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Învechit, rar) A mîzgăli. O basnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii să o crează, cu condeiul hârtia au muruit. CANTEMIR, HR. 144, cf. 359. 3. (Regional) A unge (murdărind); p. e x t. a murdări, a mînji (1). În tină să s(ă) tăvălească, bărbile să-ș muruiască (a. 1773). GCR II, 98/38. O femeie fură o fărmătură [din aluat] și vrea să-l muruie pe mire. SEVASTOS, N. 77. Mă dezbrăcă pin' la pele, mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II, 148. În odaie însă stăpînea un întuneric tulbure, cenușiu, din care de abia se deslușea[u] cele trei geamuri, ca niște lespezi muruite cu leșie. REBREANU, NUV. 225. Picioarele desculțe le moroim prin noroi. STANCU, D. 84. Își muruie fața cu funingine. PAȘCA, GL. ◊ R e f l. S-o muruit cu baligă. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. S-a muruit cu furingine. ALR II 3 517/102. ♦ I n t r a n z. (Prin Bucov.) A face murdărie (1). LEXIC REG. 105. 4. (Regional; complementul indică pîine, colaci, pască, mălai) A unge pe deasupra cu muruială (1). Cf. PAMFILE, J. III, 91. (R e f l. p a s.) Colacii se vîră în cuptor după ce se muruiesc. ȘEZ. V, 138, cf. VII, 33, A VI 26. – Prez. ind.: muruiesc și (regional) murui. - Și: (regional) moroi vb. IV. Cf. ucr. м у р о в а т и.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL