1. [DEX '09] MURSECAT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
2. [MDA2] mursecat1 sn [At: CUV. D. BĂTR. I, 294 / E: murseca] (Pop) 1-4 Mursecare (1-4). 5 Molfăire. 6 Învinețire. 7 Fricționare.
3. [MDA2] mursecat2, ~ă a [At: (a. 1652) ap. TDRG / V: ~sic~, ~suc~ / Pl: ~ați, ~e / E: murseca] 1 (Pop; d. ființe vii sau d. carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții, de fiare sălbatice sau de câini. 2 (Ban) Lovit. 3 (Ban) Strivit. 4 (Olt; d. aluat) Frământat.
4. [DEX '09] MURSECA, mursec, vb. I. Tranz. 1. (Pop.) A mușca rupând, sfâșiind. 2. (Reg.) A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe (vii); a învineți. ♦ Fig. A bate pe cineva. [Var.: mursica vb.I] – Lat. morsicare.
5. [DEX '09] MURSICA vb. I v. murseca.
6. [MDA2] morseca v vz murseca
7. [MDA2] morsica v vz murseca
8. [MDA2] morsoci v vz murseca
9. [MDA2] morțoca v vz murseca
10. [MDA2] mulseca v vz murseca
11. [MDA2] murisica v vz murseca
12. [MDA2] murseca [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 116/7 / V: (reg) mor~, morsica, morsoca, morțoca, ~risica, ~sica, ~suca, (cscj) morsoci / Pzi: mursec / E: ml morsicare] 1 vt (Pop) A mușca rupând, sfâșiind. 2 vt (Rar; d. oameni) A mânca lacom. 3 vt (Reg; d. câini și pisici) A apuca cu gura fără să muște. 4 vrr (Reg; d. câini și pisici) A se mușca în joacă. 5 vr (Pex; reg; d. oameni) A se lua la trântă în joacă. 6 vt (Reg; d. oamenii fără dinți) A molfăi (1). 7 vt A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe vii, prin mușcături repetate. 8 vt A învineți. 9 vt Amasa1. 10 vt A fricționa. 11 vt (D. aluat) A frământa. 12 vt (D. caș) A jintui. 13 vt (Cu subiectul „friguri”) A scutura. 14 vt (Reg) A ghionti. 15 vt (Reg) A bate. 16 vt A obosi. 17 vt A sâcâi.
13. [MDA2] mursica v vz murseca
14. [MDA2] mursicat, ~ă a vz mursecat
15. [MDA2] mursuca v vz murseca
16. [MDA2] mursucat, ~ă a vz mursecat
17. [DLRLC] MURSECA, mursec, vb. I. Tranz. 1. (Popular) A mușca, a rupe cu dinții, a sfîșia, [Pogoanele] erau subt puterea lui Ghiță Lungu, care sta asupra lor ca ursul cînd mursecă juninca. SADOVEANU, M. C. 154. Într-o zi un cîine turbat s-a năpustit în curtea popii, mursecînd pe Joian, un taur frumos. SANDU-ALDEA, U. P. 26. 2. Fig. A bate; a chelfăni. (Atestat în forma mursica) Cu baba și cu fata, de! merge să le mursici mai zdravăn; dar cu Țîca nu prea. CARAGIALE, M. 32. – Variantă: mursica vb. I.
18. [Șăineanu, ed. VI] mursecà v. a mușca, vorbind de fiare sălbatice: cine e mursecat de șarpe, se păzește și de șopârlă PANN. [Lat. MORSICARE].
19. [Scriban] múrsec, a -á v. tr. (lat. mórsico, -áre, mușc de maĭ multe orĭ, d. mordére, morsum, a mușca; it. morsicare, morsecchiare, a mușca puțin, ușor. V. mordace, mușc). Vest. Mușc pe icĭ pe colo, vorbind de lupĭ și alte feare cînd apucă vre-o vită și o scapă. – În est mórsoc: a morsocat pămîntu în gură (Neam. Rom. 1915, 47, 3). Fig. A necăji, a tot izbi pe cineva.
20. [DOOM 3] murseca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mursec, 2 sg. murseci, 3 mursecă; conj. prez. 1 sg. să mursec, 3 să mursece
21. [DOOM 2] murseca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mursecă
22. [MDO] murseca
23. [DER] murseca (mursec, mursecat), vb. – A mușca (se zice numai despre animale). Mr. mursicare. Lat. morsicāre, din morsum (Pușcariu 1135; Candrea-Dens., 1179; Tiktin), cf. it. morsicare, sp. amusgar, gal. amosgar. – Der. mursecătură, s. f. (mușcătură); mîrsecăciune, s. f. (înv., stimul, tentație), pe care Tiktin încerca s-o explice prin sl.
24. [DLR] MURSECAT1 s. n. (Popular) Mursecare. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. – V. murseca.
25. [DLR] MURSECAT2, -Ă adj. 1. (Popular; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfîșiat cu dinții (de fiare sălbatice sau de cîini). Cine va mînca carne mortăcină, sau prinsă de hiară sau mursecată, adecă mîncată de lupi (a. 1652). ap. TDRG. Prostul cățeluș atunci Mursicat, scăpînd din munci, Fuge strigînd. PANN, P. V. I, 96/4. Îl ustura pielea mușcată și mursecată, pe care se usca sîngele. STANCU, R. A. III, 132. Vacă mursecată. Com. din BRAN-ZĂRNEȘTI. 2. (Prin Ban.) Lovit, bătut, zdrobit, strivit. Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13. ♦ (Prin Olt.; despre aluat) Frămîntat. PLOPȘOR, V. O. 11. – Pl.: mursecați, -ie. – Și: mursicat, -ă, mursucat, -ă (CONV. LIT. LIV, 367, PLOPȘOR, V. O. adj. – V. murseca.
26. [DLR] MURSECA vb. I. T r a n z. 1. (Popular; mai ales despre animale sălbatice și despre cîini; complementul indică ființe vii) A rupe, a sfîșia cu dinții. Altă vită . . . fu morsicată di cînele cel turbat. ÎNVĂȚĂTURĂ, 116/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM. Într-o zi un cîine turbat s-a năpustit în curtea popii . . . mursecînd pe Joian, un taur frumos. SANDU-ALDEA, U. P. 26. Mi-a mursecat lupul un mînz. AN. DOBR. IV, nr. 4, 102. Se coborîseră și urșii din munți și dădeau târcoale pe la tîrle, luînd oi cu duiumu și mursecînd . . . vaci și cai. LUNGIANU, CL. 116, cf. 229. [Pogoanele] erau subt puterea lui Ghiță Lungu, care sta asupra lor ca ursul cînd mursecă juninca. SADOVEANU, M. C. 154. Ursul, întârîtat, te prinde în brațe, te mursecă, te strînge pînă te sugrumă. STANCU, R. A. III, 53. O să fiu îndată De șoimei pișcată D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. Togan, cîne bărbat, La nevoie încercat Și de fiare mursicat. ȘEZ. V, 515. L-a luat scorpia de talpa piciorului, de l-a mursicat și i-a rupt o bucată. RĂDULESCU-CODIN, Î. 324, cf. VICIU, GL., COM. SAT. V, 9, ALR I 1 162/675, 677, 679, 690, 695, 704, 720, 735, 764, 768, 770, 776, 786, 980, 986. Cine e mursicat de șarpe se păzește și de șopîrlă. PANN, P. V. II, 133/23, cf. ROMANUL GLUMEȚ, 41, ZANNE, P. I, 654. ◊ A b s o l. „Nevisca” (nevăstuica . . . ) care . . . morsoacă ori mursecă (mușcă). DR. IV, 1 040. ♦ (Rar; despre oameni) A mînca lacom, a devora ca o fiară. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. ♦ (Regional; despre cîini și pisici) A apuca cu gura fără să muște; (r e f l. r e c i p r.) a se mușca în joacă; p. e x t. (despre oameni) a se lua la trîntă, a se zbengui. Cf. REV. CRIT. III, 161. ♦ (Regional; despre oamenii fără dinți) A molfăi (1). Com. din LIPOVA și din STRAJA-RĂDĂUȚI. 2. (Regional; complementul indică oasele, carnea unei ființe vii sau, p. e x t. ființe) A strivi, a zdrobi, a sfărîma; (în descîntece; mai ales cu complementul „carnea”) a învineți; (regional) a morsocăi. Carnea morsocitu-i-o. MARIAN, D. 112, cf. 113, GRAIUL, I, 329. Carnea mi-o mîncat Ciolane mi-o morsocat. ȘEZ. XXIII, 95, cf. I, 58. Carnea mi-o morsocit. I. CR. III, 280. Oasele zdrobitu-mi-a, Carnea mursăcatu-mi-a. PAMFILE, DUȘM. 231. Cu gura te-am descînțat Cu mîna te-am morsîcat. CONV. LIT. LIV, 367, cf. PLOPȘOR, V. O. 11, PAȘCA, GL., GR. S. VI, 81. ♦ A masa1; a fricționa (Crișcior-Brad). PAȘCA, GL. Morsoacă-mă pe la ceafă că mă cam doare capul. id. ib. ♦ (Despre aluat) A frămînta; (despre caș) a jintui. Morsoacă aluatu, că ești mai tare ca mine. PAȘCA, GL., cf. ALR I 1 815/194. -** (Cu subiectul „friguri”) A scutura (Crișcior-Brad). PAȘCA, GL. Mă morsoacă frigurile de cîteva zile. id. ib. 3. (Regional) A ghionti, a buși, a bate. Cu baba și cu fata, de ! merge să le mursici mai zdravăn. CARAGIALE, M. 32. La început îmi plăcea ca să-l mursice nițel pe Miai. PREDA, Î. 87. ♦ A obosi, a istovi (BUDAI-DELEANU, LEX., CR. II, 248); a sîcîi, a nu da pace, a face zile fripte (I. CR. III, 187, com. din BANAT). ♦ A ocări, a mustra. Com. din BANAT. – Prez. ind.: múrsec. - Și: (regional) mursica, mursuca (PLOPȘOR, V. O. 11), murisica (ALR I 1 162/790), mulseca (ALR I 1 162/792), morseca (COM. SAT. V, 9), morsica, morsoca, morțoca (DDRF) vb. I, morsoci vb. IV. – Lat. morsicare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL