1. [DEX '09] MURMURĂTOR, -OARE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător.
2. [MDA2] murmurător, ~oare a [At: F (1869), 390 / V: (nob) ~ratoriu / Pl: ~i, ~oare / E: murmura + -tor] 1 (D. ape, vânt sau alte elemente ale naturii) Care produce un zgomot slab, continuu și monoton Si: susurător, șopotitor,(înv) murmuitor1 (1), (rar) murmurând, (nob) murmos. 2 (Nob; d. oameni) Care vorbește în șoaptă.
3. [MDA2] murmuratoriu, ~ie a vz murmurător
4. [DOOM 3] murmurător adj. m., pl. murmurători; f. sg. și pl. murmurătoare
5. [DOOM 2] murmurător adj. m., pl. murmurători; f. sg. și pl. murmurătoare
6. [DLR] MURMURĂTOR, -OARE adj. Care murmură. 1. (Despre ape, despre vînt sau despre alte elemente ale naturii) Care produce un zgomot slab, continuu și monoton; susurător, șopotitor, (învechit) murmuitor1, (rar) murmurînd, (neobișnuit) murmos. Cf. m u r m u r a (1 ). Asta pe țărmurile goale, neamicabile ale mării, undele amare murmuratoarii la picioarele mele, cerul întunecos asupra mea . . . acesta e păcatul meu. F (1869), 390. Apă murmurătoare. Com. MARIAN. 2. (Neobișnuit; despre oameni) Care vorbește în șoaptă. Cf. m u r m u r a (2). Sfios la vorbă, mai mult murmurător decît glăsuitor, trăia într-o necontenită stare de somnie. TEODOREANU, M. U. 78. – Pl.: murmurători, -oare. - Și: (neobișnuit) murmuratoriu, -ie adj. – Murmura + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL